FMI: Vântul crizei bate prin piața financiară

FMI: Vântul crizei bate prin piața financiară

Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Polonia au fost incluse de Fondul Monetar Internaţional (FMI) pe lista statelor cu sectoare financiare care ar putea genera o nouă criză financiară.

Riscurile vin din sectoarele bancare ale celor patru state, întrucât acestea au conexiuni puternice nu doar între ele ci și cu principalele piețe financiare ale lumii, potrivit FMI, transmite Agerpres.

În 2010, FMI a identificat 25 de state pentru care evaluarea sectoarelor lor financiare va fi obligatorie. Aceste evaluări au avut un caracter facultativ înaintea crizei financiare din 2008-2009, care a demonstrat cât de rapid problemele financiare dintr-o ţară se pot extinde şi în statele vecine precum şi în restul lumii.

Mai mult de jumătate din cele 29 de sectoare financiare considerate de FMI de importanţă strategică sunt amplasate în Europa.

Ne puteți urmări și pe Google News