Președintele Băsescu s-a întâlnit cu Victoria Nuland. Şeful statului: Sper că micile neînţelegeri nu vor afecta natura relaţiilor noastre | VIDEO
- Andreea Udrea, consultant politic
- 11 ianuarie 2014, 00:01
Asistentul secretarului american de Stat Victoria Nuland şi-a început vizita de două zile la Bucureşti pe tema consolidării statului de drept. La ora 20.15 a avut programată o întrevedere cu preşedintele Traian Băsescu, la Cotroceni.
UPDATE: Întâlnirea dintre Victoria Nuland și președintele Traian Băsescu s-a încheiat în jurul orei 21.30. Cei doi au discutat aproximativ o ora si 15 minute. Dincolo de consolidarea statului de drept, cei doi demnitari au abordat şi subiectul scutului anti-rachetă. „Bine aţi revenit în Bucureşti. E o onoare pentru noi. Trebuie să fiţi obosită după zborul prin Europa”, i-a spus Băsescu, în glumă, şeful statului lui Nuland. La rândul său, Nuland s-a declarat "încântată" de reîntâlnire, spunând: "Sunt plătită să nu fiu obosită, ca şi dumneavoastră”. "E o mare plăcere şi pentru noi să discutăm problemele pe care le aveţi, a mai spus şeful statului. Traian Băsescu a fost completat de Nuland care a afirmat: „Şi despre importanţa alianţei noastre. E o relaţie importantă pentru noi”. Traian Băsescu şi-a exprimat speranţa că neînţelegerile nu vor afecta relaţiile româno-americane. „Ştiu şi sper ca micile neînţelegeri nu vor afecta substanţa relaţiilor noastre”, a spus şeful statului. „Sunt aici să sărbătorim 10 ani în NATO, să vorbim despre lucrurile prin care am trecut şi despre cum mergem înainte”, a mai spus Victoria Nuland. După încheierea întrevederii, Președinția a pus la dispoziția presei câteva fotografii și imagini video de la începutul întâlnirii dintre emisarul american și șeful statului. <iframe width="640" height="315" src="//www.youtube.com/embed/dWsKKEbOp3k" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Sâmbătă dimineaţă, la ora 9.00, conform programului anunţat de MAE, Nuland se va întâlni cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean, urmând ca la ora 9.30 cei doi oficiali să facă scurte declaraţii de presă.
De asemenea, oficialul american se va întâlni cu reprezentanţi ai societăţii civile.
Potrivit unui comunicat emis de Biroul purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Victoria Nuland va discuta la Bucureşti despre relaţiile bilaterale, probleme regionale şi eforturile de consolidare a statului de drept.
Nuland nu are programată o întâlnire cu premierul Victor Ponta, care, conform lui Corlăţean, avea un program făcut de mult timp şi nu putea fi modificat.