Dacian Cioloş se întâlneşte cu rudele victimelor de la Colectiv transferate în Belgia
- Andreea Udrea, consultant politic
- 14 decembrie 2015, 11:08
Premierul Dacian Cioloş se întâlneşte azi cu reprezentanţii unor organizaţii neguvernamentale, precum şi cu rudele victimelor de la Colectiv transferate în Belgia.
Ministerul Sănătăţii a anunţat, în această dimineaţă, că în spitalele din Bucureşti mai sunt internate 22 de victime ale incendiului din data de 30 octombrie 2015, din clubul Colectiv, dintre care 2 pacienţi sunt în stare critică.
Datele pentru fiecare unitate sanitară:
- Spitalul de Arşi - 4 pacienţi internaţi - Spitalul Bagdasar Arseni – 5 pacienţi de internaţi
- Spitalul Grigore Alexandrescu –3 pacienţi internaţi
- Spitalul Elias - 2 pacienţi internaţi
- Spitalul Militar Central - 4 pacienţi internaţi
- Spitalul de Urgenţă din Bucureşti - 3 pacienţi internaţi
- Spitalul CC Iliescu – 1 pacient internat
Până în prezent au fost externate 60 de persoane care au primit îngrijiri medicale în unităţile sanitare din ţară.
Un număr de 39 de persoane au fost transferate în unităţi sanitare din străinatate, după cum urmează:
Austria – 5 persoane transferate, 1 deces, 4 persoane în stare stabilă
Belgia– 8 persoane care se află în stare stabilă
Olanda– 8 persoane transferate, 2 decese, 6 persoane în stare stabilă
Germania- 5 persoane transferate, 2 persoane in stare stabila, 3 decese
Marea Britanie– 9 persoane, 3 decese, 6 persoane stare stabilă
Norvegia – 1 persoană stare stabilă, externata
Israel– 3 persoane, din care 1 deces, 2 persoane în stare stabilă
În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au murit 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai decedat o persoană. Alte 34 de persoane au murit până în 13 decembrie, numărul victimelor ajungând la 61.