Iohannis a trimis Parlamentului pentru ratificare trei tratate încheiate cu Kazahstan. Românii condamnaţi vor executa pedepsele în ţară

Iohannis a trimis Parlamentului pentru ratificare trei tratate încheiate cu Kazahstan. Românii condamnaţi vor executa pedepsele în ţară

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, astăzi, decretele pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a trei tratate între România şi Kazahstan referitoare la asistenţa judiciară în materie penală, transferarea persoanelor condamnate şi a extrădării.

Tratatele dintre România şi Kazahstan au fost semnate în 14 noiembrie 2014, ulterior Ministerul Justiţiei lansând în dezbatere publică proiectele de lege pentru ratificarea acestora.

Tratatul privind transferarea persoanelor condamnate stabileşte coordonatele de bază care să asigure cooperarea bilaterală, adică are rolul de a oferi posibilitatea persoanelor condamnate definitiv de a-şi executa pedeapsa în mediul lor social de origine, favorizând astfel reintegrarea socială a acestora, potrivit Notei de fundamentare a proiectului de lege pentru ratificarea tratatului.

"Intensificarea cooperării pe plan juridic între România şi Republica Kazahstan se subscrie planului general al dezvoltării relaţiilor bilaterale, reprezentând totodată o necesitate în aplicarea unui instrument util pentru promovarea intereselor celor două Părţi. Pe fondul aceleiaşi necesităţi de maximizare şi concentrare a eforturilor celor două state în lupta împotriva criminalităţii organizate, cu ocazia comunicărilor bilaterale româno-kazahstaneze din ultima perioadă, a fost apreciată ca fiind necesară încheierea unui tratat între România şi Republica Kazahstan privind transferarea persoanelor condamnate", arată sursa citată.

În ceea ce priveşte tratatul privind asistenţa juridică în materie penală, dispoziţiile tratatului reglementează notificarea actelor de procedură, pentru comunicarea citaţiilor, partea română propunând transmiterea acestora cu cel puţin 40 de zile înainte de data stabilită pentru înfăţişare; localizarea sau identificarea persoanelor şi a obiectelor; efectuarea de comisii rogatorii, inclusiv audierea prin videoconferinţă, transferul temporar al persoanelor deţinute; executarea cererilor de percheziţie, sechestru şi confiscare; transmiterea de documente, materiale de probă şi obiecte; restituirea bunurilor; transmiterea spontană de informaţii; livrările supravegheate, anchete sub acoperire şi echipele comune de anchetă, suportarea cheltuielilor decurgând din executarea unei cereri de asistenţă, funcţie de obiectul acesteia.

Tratatul dintre România şi Kazahstan privind extrădarea reglementează "obligaţia de extrădare", "infracţiuni extrădabile", "motivele obligatorii şi opţionale de refuz", "extrădarea propriilor cetăţeni", "cererea de extrădare şi documentele aferente, informaţii suplimentare, admisibilitatea acestora şi decizia de a extrăda".

Ne puteți urmări și pe Google News