Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe: Parlamentarii PNL votează împotriva pensiilor speciale pentru senatori şi deputaţi

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe: Parlamentarii PNL votează împotriva pensiilor speciale pentru senatori şi deputaţi

Parlamentarii PNL votează împotriva 'iniţiativei PSD de introducere a pensiilor speciale pentru senatori şi deputaţi', a anunțat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, potrivit unui comunicat de presă.

"Partidul Naţional Liberal este împotriva introducerii pensiilor speciale (indemnizaţii pentru limită de vârstă) pentru parlamentari, întrucât consideră că această măsură promovată de PSD este nejustificată şi inoportună. Parlamentarii PNL se vor pronunţa împotriva acestei iniţiative cu ocazia şedinţei de plen reunit de azi a Camerei Deputaţilor şi Senatului", arată Stroe.

Acesta a mai spus că indemnizaţiile de care beneficiază senatorii şi deputaţii în timpul mandatului sunt suportate inclusiv din taxele şi impozitele achitate de persoane aflate sub regimul contributivităţii în ceea ce priveşte calcularea pensiei.

"A face abstracţie de acest principiu pentru a acorda beneficii suplimentare senatorilor şi deputaţilor nu înseamnă doar o discriminare morală faţă de alegători, dar în primul rând un act de sfidare, ţinând cont de cota de încredere redusă de care se bucură Parlamentul. Introducerea pensiilor speciale reprezintă, în acelaşi timp, o răsplată politică ilegitimă pe care PSD o promovează în interesul propriei majorităţi parlamentare cu scopul a şi-o menţine fidelă până la următoarele alegeri",  conchide purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe.

 

Ne puteți urmări și pe Google News