Moutassem Yazbek, un refugiat sirian care a navigat clandestin din Turcia în Italia, în decembrie 2014, povesteşte cum s-a strecurat ilegal în Europa şi mărturiseşte că tot calvarul prin care a trecut a meritat. Acum el locuiește în Germania, unde îşi ajută confraţii abia sosiţi din Siria.

"Aş fi făcut orice pentru a ajunge în Europa. A meritat riscul, tratamentul îngrozitor şi firca, o teamă mult mai mare decât mi-aş fi putut închipui. Pot spune pur şi simplu: am o viaţă mai bună acum decât am avut înainte. Dar călătoria mea pe Mediterană, la fel ca altor mii de alţi migranți, nu a fost uşoară", a precizat Moutassem Yazbek, pentru CNN.

"Totul a început la sfârșitul anului trecut, când mi-am pierdut slujba in Dubai. Viza mea de lucru a expirat, iar eu aveam unde să mă duc. Sunt sirian, iar revenirea mea în Siria nu era o opţiune, întoarcea acasă înseamna ca trebuia să omor sau să fiu ucis", aşa îşi începe povestea Moutassem Yazbek.

Cum sirienii nu au nevoie de vize pentru a intra în Turcia, unde a ajuns în luna decembrie 2014, visând să ajungă în Europa. La Istanbul, a aflat, pe Facebook, cum poate ajunge ilegal Turcia în Italia pe mare. S-a dus la Mersin, un oraş-port la graniţa de sud.

"Am întâlnit un sirian într-un hotel din Mersin, căruia i-am dat bani pentru a mă pune în legătură cu un contrabandist şi a fost de planificată plecarea mea în câteva zile. Mi-a spus că acest contrabandist era un om decent, cu o reputaţie serioasă. Reputație: A fost un lucru amuzant să aud pentru prima dată acest cuvât, gândul că acești oameni, pe care mereu i-am considerat a fi puțin mai mult decât criminali, s-au preocupat de ceea ce puteau spune oamenii despre ei. Dar de ce nu ar fi? E o afacere pe termen lung, iar conflictul sirian nu se termină prea curând. Am decis să-l întâlnesc!", îşi aminteşte Yazbek.

După ce au vorbit despre condiţiile de plată, s-au înţeles asupra unei taxe de 6.500 dolari. O parte din banii trebuiau depuşi într-o societate de asigurări, cu taxele de tranzacție obișnuite, iar când ar fi ajuns în Italia banii vor fi transferaţi la contrabandistului. În cazul în care s-ar fi răzgândit ar fi putut să primească o parte din bani înapoi.

Cel cu care s-a înţeles l-a avertizat să fie gata de plecare oricând, pentru că va primi un telefon de plecare şi treguie să fie pregătit. La câteva zile distanţă de la discuţia lor, călătoria sa spre Europa a început.

"Au adunat 100 de oameni, bărbaţi şi femei, în cinci autobuze, şi ne-a dus la punctul de contrabandă. Era departe de Mersin. Am mers 30 minute, pe jos, în întuneric, pentru a evita să fim identificaţi de poliţie. Ideea era să luăm trei ambarcațiuni de mici dimensiuni ca să ajungem la navă. Îmi amintesc şi-acum că o doamnă în vârstă, care abia putea să meargă, cu cei doi fii ai săi, care se chinuia cum putea pentru a încerca să ajungă repede la bărci. Li s-a spus că dacă nu merg mai repede, barca va pleca fără ei", a povestit Moutassem Yazbek.

"În cele din urmă am ajuns la barca. A fost aşa cum ne-a spus contrabandistul. Timp de trei zile am așteptat în barca ca celelalte două ambarcaţiuni cu câte 100 de oameni fiecare să ni se alăture înainte de a pleca. Stateam în mijlocul Mediteranei, destul de departe de ţărm, pentru a fi în apele internaționale. În a patra zi am început călătoria, cu un amestec de emoție şi frică - mi-era teamă că această nebunie de multe ori se termină în tragedie (...). Dar nu a existat nici cale de întoarcere, este un bilet dus", a adăugat el.

"Am navigat timp de opt ore înainte ca motorul ambarcaţiunii să se strice. Erau 300 de oameni la bord, iar când valurile au început să ne împingă spre Cipru echipajul a trimis un semnal SOS, în speranța de a alerta o barcă ONU sau de Crucea Roșie, pe oricine care ne-ar fi putut ajuta. În cele din urmă barca noastră a lovit o stâncă. Din fericire, înainte o navă de pază de coastă cipriotă a ajuns să ne salveze şi am fost deportaţi înapoi în Turcia. Autoritățile turce ne-au amprentat şi ne-au eliberat în de câteva ore", a explicat Moutassem Yazbek.

Chiar şi aşa, el n-a renunţat la visul său, iar atunci când a fost întrebat dacă ar mai risca să plece iar, a răspuns că ar face asta chiar de a doua zi, dacă s-ar putea.

"Pierdusem deja totul. Familia mea nu știa ce făceam, dar visam să fiu tratat ca o fiinţă umanp. Nu veam de gând să mă opresc. L-am sunat pe contrabandist în aceeași noapte în care am fost eliberat şi i-am zis că vreau să ajung pe următoarea navă care pleacă. Două zile mai târziu, am primit apelul şi din nou am fost condus la un punct contrabandă. De data aceasta, barca era mai mare, o navă de marfă, poate de 85 de metri lungime sau mai mult. A fost nevoie de cinci zile pentru a fi aduşi toţi imigranţii ilegali la bordul navei: 391 de noi în total, refugiați din toată Siria. Şi pentru prima dată, am început să mă simt ca și cum aş fi fost în închisoare, în condiții pe care niciun om n-ar trebui să sufere vreodată. Am trăit în cală. Fără saltele sau pături, am găsit niște scânduri ca să avem un loc uscat în care să stam. Timp de cinci zile n-am avut hrană, iar apa era foarte puţină", povesteşte Moutassem Yazbek, care a precizat că "toaleta" era o anvelopă de mașină acoperită cu o bucată de pânză, iar valurile care loveau din toate părţile nava se scurgea prin tavanul calei şi că dormea pe podeaua de metal care mirosea a urină.

"Şapte zile în, în ciuda condiţiilor precare, totul a mers bine și am fost aproape de Grecia. În ziua a unsprezecea, la 200 mile în largul coastei de sud Italia, a început alertatea autorităților italiene pentru a le semnala prezenţa. Am fost lăsaţi în derivă pe mare, ne-au spus autoritățile, fără căpitan sau echipaj. Şi asta a fost adevărat, nu am avut un pilot înregistrat, doar un tip care a lucrat pe navă. O navă islandeză din Frontex, care se afla în patrula de frontieră a Uniunii Europene, ne-a salvat, cu ajutorul unei bărci de cercetare științifică din Noua Zeelanda", şi-a amintit Yazbek, unul dintre ultimii zece migranţi salvaţi de pe navă.

Au fost conduşi la Catania, în Sicilia, unde am ajuns în cele din urmă o zi mai târziu. Primul lucru pe care autoritățile italiene s-au îngrijit au fost cazurile medicale urgente, au fost duşi la o tabără de refugiați, iar după o vreme a reuşit să ajungă în Germania.

"Visul meu de a ajunge în Europa, indiferent de preţ şi risc, a fost atins. A meritat!", spune, în final Moutassem Yazbek.