Simona Halep - Serena Williams. Lidera WTA se teme de româncă: „O să joace incredibil”
- Andrei Călin
- 20 martie 2015, 00:00
Sportiva din Constanța va lupta, în această seară, împotriva uneia dintre cele mai bune jucătoare din istoria „Sportului Alb”. Confruntarea are ca miză calificarea în ultimul act al turneului californian de la Indian Wells.
Simona Halep are ocazia, în această seară, să se califice în finala turneului de la Indian Wells. Clasată pe locul 3 WTA, românca are parte, însă, de cel mai puternic adversar posibil: Serena Williams.
Singura victorie, în Singapore
Va fi cea de-a șasea întâlnire pe care Simona o va avea cu Serena. În precedentele cinci, Halep s-a impus o singură dată. Este vorba despre succesul impresionant înregistrat anul trecut, la Turneul Campioanelor, găzduit de Singapore.
Românca a învins în faza grupelor cu scorul de 6-2, 6-0 și i-a provocat Serenei cel mai usturător eșec din ultimii 16 ani.
Apoi, în cadrul aceluiași truneu, cele două tenismene s-au aflat față în față în finală. Halep a pierdut cu scorul de 3-6, 0-6. În precedentele trei confruntări, americanca s-a impus la Wimbledon, în 2011 (3-6, 6-2, 6-1), la Roma, în 2013 (6-3, 6-0) și la Cincinnati, în 2013 (6-4, 6-0).
Williams este pusă în gardă de forma foarte bună pe care o traversează Simona, iar declarațiile dinaintea meciului de azi nu par a fi doar unele formale. „Anul trecut, când am jucat la Turneul Campioanelor, au fost două meciuri total diferite. La prima partidă nu am fost pregătită. Acum sunt pregătită pentru meciul cu Simona Halep. Mă aştept să facă un meci incredibil, pentru că este o jucătoare foarte bună”, a spus lidera WTA.
Românca a spus și ea că e pregătită: „Abia aștept să mă aflu față în față cu Serena”.
În semifinale, constănțeanca a trecut de Carla Suarez Nvarro (Spania), scor 5-7, 6-1, 6-1, iar Williams a eliminat- o pe Timeea Bacsinszky (Elveția), scor 7-5, 6-3.