Premierul Victor Ponta a avut, marţi, o întâlnire cu ambasadorii Uniunii Europene la Bucureşti, pentru a discuta "teme de actualitate", potrivit unor surse citate de Mediafax.
Discuţia a avut loc după ce premierul a avut o întrevedere cu preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis l-a primit în cursul zilei de marţi, la Palatul Cotroceni, pe prim-ministrul Victor Ponta în cadrul unei întâlniri de lucru.
În comunicat se precizează că în cadrul întâlnirii s-au discutat situaţia economică în contextul crizei francului elveţian, precum şi activitatea executivului din această perioadă.
Recomandările noastre