Aflu din ziarul Evenimentul Zilei din 01.12.2016, dintr- un interviu al generalului (r) I. Panaitescu, că în anul 1991, pe când eram ministru al Justiției, și „supravegheam indirect” modul în care erau judecați cei din CPEx, aș fi făcut, „cu un zâmbet amenințător”, presiuni asupra domniei sale, care era membru al completului de judecată, pentru soluția ce urma să se dea în acel proces, cum trebuie interpretate faptele supuse judecății, să se rețină infracțiunea de omor deosebit de grav, dacă nu cea de genocid, și să se aplice o pedeapsă „moderată” de 20 de ani tuturor inculpaților, promițându-i în schimb că îl voi face general și judecător la Secția Militară a Curții Supreme.
AUTOR : Victor Babiuc
Nu-mi venea să cred când am vazut scris, negru pe alb, ce aș fi făcut eu, în condițiile în care timp de un an și patru luni cât am fost ministru de justiție nu am intervenit în niciun dosar, la nicio instanță civilă sau militară, fie proces civil sau penal, inclusiv cele ale Revoluției. Acest comportament - de a nu mă amesteca în soluționarea dosarelor - a făcut parte din obiectivele mele ca ministru și nu m-am abătut de la el. Mi s-a părut singurul comportament normal după presiunea pe care a suportat-o justiția pe timpul comunismului.
Regret că îl dezamăgesc pe dl. general, dar nu am chemat la mine nici un judecător din completele care au judecat membrii CPEx și nici nu am discutat cu vreunul ce infracțiuni să rețină sau ce pedeapsă să aplice.
Memoria joacă feste deseori oamenilor, mai ales când se referă la fapte petrecute cu mulți ani în urmă. De ce a tăcut până acum dl. general și nu a arătat - la timpul respectiv- la ce presiuni a fost supus? Ar fi scăpat în acest mod imediat de ele. Îmi vine în minte comentariul malițios ce se face uneori în legătură cu unii memorialiști care șiau scris memoriile după ce au început să-i lase memoria. Nu vreau să spun că e cazul domnului general. După cum spuneau romanii: non fatetur qui errat (nu-i martor cel ce se înşeală).
Recomandările noastre
