Uneori, mă gîndesc cum ar fi ca președintele Statelor Unite ale Americii să fie desemnat în urma unui vot universal planetar, avînd în vedere că deciziile lui afectează întreaga lume.
Nu vă repeziți la mine, știu că așa ceva este și utopic și nelegitim; nu fac decît să vă mărturisesc un gînd care îmi trece prin cap mie, un pro-american din această periferie a unei lumi lipsită de centru, atent la ceea se se întîmplă în țara libertății și curajului. Și mă întreb, cum ar vota un român rațional la prezidențialele din 8 noiembrie?
În mod tradițional, românii care urmăresc politica americană au o slăbiciune pentru republicani. Funcționează în continuare prejudecata că republicanii sînt mai duri în lupta cu rușii, prelungind, cumva, tradiția intransigenței lor anti-comuniste. Mă grăbesc să precizez că această prejudecată nu se verifică. Urmărind evoluția relațiilor româno-americane de după 1990, în funcție de culoarea politică a președintelui American, vom vedea că este foarte dificil de spus dacă adminstrațiile democrate (Clinton și Obama) sau administrațiile republicane (Bush sr. și Bush jr.) au fost mai prietenoase cu noi. În toate cazurile, în funcție de contextul geo-strategic, firește, americanii au fost foarte interesați de strîngerea alianței cu noi și au răspuns mereu pozitiv dorinței noastre de apropiere. Relațiile bilaterale au cunoscut un progres constant, indiferent de succesiunile politice care au avut loc în ultimii 20 de ani la Washington sau de la București.
În fine, cum-necum, românii au o slăbiciune pentru republicani. Ar vota, însă, de data asta, cu Donald Trump? E limpede că miliardarul este dispus să-i cedeze lui Putin orice pentru a-i obține colaborarea în războiul anti-ISIS. Acest „orice” ne îngrijorează. Complet ignorant în materie de istorie și relații internaționale, Trump își face un titlu de glorie din faptul că nu-l interesează nimic altceva decît atingerea obiectivului. Vrea alianță cu Putin, o va avea cu orice preț. Acest gen de pragmatism orb, cuplat cu o totală necunoaștere , dar și o suverană nepăsare cu privire la rolul și responsabilitățile istorice ale Americii în Europa, dau oricărui est-european fiori. Le-o zice el de-a dreptul, dar ceea ce gîndește el în materie de politică externă a Americii în Europa este de-a dreptul periculos.
Recent, wikileaks a scos la iveală detaliile unei porcării îngrozitoare. În 2012, V.V.Ponta și Crin Antonescu au angajat pe bani buni grupul de lobiști al fraților Podesta ca să vîndă Occidentului și, mai ales, decidenților americani versiunea lor asupra loviturii de stat din vara acelui an. Pentru cine nu știe, John Podesta este un apropiat consultant al democraților, a avut funcții extrem de importante în administrațiile Clinton și Obama, este, acum, unul dintre coordonatorii campaniei lui Hillary Clinton și un vechi prieten al familiei sale. V.V. Ponta l-a plătit să umple Occidentul de minciuna că lovitura de stat pe care a organizat-o împreună cu Antonescu în 2012 a fost un act democratic, prin care poporul oprimat vroia să scape de dictatura unui tiran. Podesta a fost angajat și a mîncat, cu toată convingerea, meniul alcătuit de V.V.Ponta. Veți spune că lobby-ul e lobby. Cine plătește, vrea să se audă muzica pe care o comandă. De acord, doar că, după ce cîntă, lăutarii trebuie ținuți minte. Nu de alta, dar să știm că prestează pe bani și nu după sufletul lor. În 2012, Podesta s-a gîndit să umple Washingtonul cu o poveste falsă despre România, rescriind lobistic realitatea, pentru a fi mai comprehensibilă și mai credibilă unui public politic american, complet nefamiliarizat cu România, dar sedus de carisma liberală a lui Barack Obama. Povestea referendumului din 2012, însă, a fost corect percepută la Washington, pentru că evaluările s-au făcut după informații venite din surse convergente europene și bucureștene care spuneau, simultan, cu totul altceva decît lobistul. Podesta, sigur, a încercat. N-a ieșit, n-a ieșit – asta e. Lobistul, însă, din cîte văd în presă, și-a făcut datoria. Și exact acest lobist, despre care aud că, între altele, a și făcut legătura între V.V.Ponta și idolul său Tony Blair, bun prilej ca fundațiile fostului premier britanic să monetizeze la rîndul lor fascinația pe care o exercita asupra obrăznicăturii de Gorj, căci băiatul avea gură mare în părare săracilor, dar avea și fonduri nelimitate pe la prieteni pentru a-și satisfice vanitățile provincial; ei bine, acest John Podesta va fi un om extrem de important în administrația Hillary Clinton, dacă fosta primă doamnă va cîștiga alegerile.
Ce vreau să spun este că un român rațional, pe cît de tare s-ar teme de Donald Trump și de iresponsabilitatea lui, pe atît de îngrijorat ar trebui să fie de Hillary Clinton și de slăbiciunea la bani a cercului ei. Pentru suma potrivită, apropiați de-ai lui Hillary Clinton ar putea oricînd să rescrie știrile ce vin dinspre București , după cum le spune un Ponta sau un Voiculescu sau altul asemenea. Vestea proastă este că banii lor au ajuns și la acest nivel. Era, desigur, doar o chestier de timp, nu de lichidități. Cum zic, nici nu știi ce să-ți mai dorești…
Recomandările noastre
