Venezuela, la un pas de prăbușirea în haos

Venezuela, la un pas de prăbușirea în haos

Președintele Nicolas Maduro a declarat stare de urgență în țară și amenință cu naționalizarea fabricilor ce au oprit producția și cu închiderea patronilor lor, în cea mai gravă criză economică din ultimele decenii

Într-un discurs rostit în fața susținătorilor săi în capitala Caracas, Nicolas Maduro a spus că țara sa trebuie să recupereze mijloacele de producție pentru a ieși din criza economică.

Proteste ample, o săptămână

Opoziția a organizat manifestații în Caracas, soldate cu violențe între protestatari și polițiști, pentru a cere un referendum prin care președintele să fie alungat de la putere. Maduro susține că starea de urgență în țară este necesară pentru a combate „agresiunea străină“, care se face vinovată de problemele Venezuelei. De altfel, el a precizat că vor fi organizate exerciții militare, săptămâna viitoare, pentru a combate „amenințările străine“.

Ne puteți urmări și pe Google News

Venezuela are cele mai mari rezerve de petrol din lume, dar economia sa este puternic lovită de scăderea prețurilor la nivel global.

Economia s-a contractat cu 5,7% anul trecut, în timp ce inflația a ajuns, oficial, până la 180%. Nu se găsesc produse alimentare, medicamente și bunuri de bază. Oamenii stau la coadă ore întregi, pentru a-și putea cumpăra hrană și trebuie să facă față raționalizării curentului și apei potabile, în fiecare zi.

Și toate acestea într-o țară care a fost una dintre cele mai dezvoltate din America Latină, cu cea mai mare rată a consumului din regiune.

Stare de urgență prelungită

În luna ianuarie, Nicolas Maduro a declarat stare de urgență economică, pe care, vineri, a extins-o la stare de urgență generală. El a declarat că măsurile luate vor fi implementate pentru trei luni, dar ar putea fi extinse și în 2017. Ministrul pentru Comunicații, Luis Jose Marcano, a precizat că măsurile luate vor permite guvernului să aloce mai multe resurse pentru distribuirea hranei și a medicamentelor și vor „garanta ordinea publică“.

Opoziția a strâns 1,8 milioane de semnături pentru organizarea referendumului, dar Biroul Electoral Central nu le-a verificat până acum. Liderul opoziției le-a spus, sâmbătă, oamenilor ieșiți în stradă: „Vrem o țară fără cozi, unde să găsim medicamente. Vrem schimbare!“.

Maduro a declarat starea de urgență la câteva ore după ce SUA au avertizat că Venezuela este pe marginea prăpastiei. Liderul nu vrea să demisioneze până în 2019, când i se termină mandatul, dar este greu de crezut că se va putea menține la putere. Americanii se tem de revolte ca în 1989, când scăderea prețului petrolului a produs proteste și haos în care au murit 300 de oameni.

Criză serioasă

Economia s-ar putea contracta cu încă 8% în acest an, iar inflația ar putea depăși 700%. În această criză ce i-a lovit, apar tot mai multe jafuri - oamenii fură de la făină, până la pui, și chiar lenjerie intimă. Managementul prost al resurselor și lipsa investițiilor au înrăutățit problemele țării. Autoritățile au găsit soluții de genul: au dat ceasul înainte cu o jumătate de oră, au închis școlile vinerea, au redus săptămâna de lucru a funcționarilor publici la trei zile, au cerut femeilor să nu mai folosească uscătorul de păr, pentru a economisi curentul, etc. De frica hoților, oamenii pleacă să stea la cozi fără a-și lua banii la ei și când le vine rândul, sună o rudă, să le aducă banii de acasă. O creștere a veniturilor din petrol sau împrumuturi din China ar putea ajuta guvernul lui Maduro, dar nu sunt prea multe speranțe în acest sens.