Încă cinci noi secretari de stat în Guvernul Cioloş

Încă cinci noi secretari de stat în Guvernul Cioloş

Continuă numirile în eşalonul doi al ministerelor. După ce la sfârşitul anului trecut şi-au preluat funcţia şase secretari de stat, noul an aduce cinci nume noi în ministerele Cabinetului Dacian Cioloş. Printre acestea se numără managerul unei companii private, doi specialişti de la Bruxelles, dar şi un fost secretar de stat din guvernarea USL.

Potrivit Hotnews, Florin Moţiu va fi numit în subordinea ministrului Justiţiei Raluca Prună. El a mai ocupat aceeaşi funcţie şi în timpul guvernării USL. În 2013, a făcut parte din Comisia Naţională pentru compensarea Imobilelor, funcţie care i-a atras şi calitatea de pârât într-un dosar civil.

Un alt secretar de stat care ar urma să fie numit la Ministerul Justiţiei este Gabriela Scutea. Ea vine din postura de Inalt Reprezentant al României pentru relaţia cu Comisia Europeană.

Începând cu 2007, a deţinut două mandate succesive de adjunct al procurorului general Laura Codruţa Kovesi.

Cei doi se alătură lui Adrian Baboi-Stroe, cel de-al treilea secretar de stat din minister care a fost până de curând consultant independent în Parlamentul European.

Anterior (2010 - 2011), el a fost asistent al europarlamentarului Monica Macovei.

De la începutul anului a fost numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Economiei şi Anca Magdalena Chiser. Ea a fost promovată din postul de consilier al fostului ministru.

Anca Magdalena Chiser a mai lucrat la Parlament (2005 - 2014) şi la Preşedinţia României (2000 - 2004).

Radu Horia Dorcioman a preluat funcţia secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor. Pentru acest post el a renunţat la funcţia de manager al OTP Consulting. .

Aceştia se alătură altor şase secretari de stat numiţi în funcţii la sfârşitul anului trecut la Cultură, Economie, Energie, Sănătate şi Finanţe.

Secretari de stat numiţi la finalul lui 2015

Mihai Ghyka - secretar stat în Ministerul Culturii

Sorana Baciu - secretar de stat în Ministerul Economiei

Georgeta Corina Popescu - secretar de stat în Ministerul Energiei

Aristotel Marius Jude - secretar de stat în Ministerul Energiei

Victor Dan Eugen Strâmbu - secretar de stat în Ministerul Sănătății

Vlad Voiculescu - director de cabinet al ministrului Finanţelor

 

Ne puteți urmări și pe Google News