Premierul Tudose, mesaj de mulțumire la adresa parlamentarilor

Premierul Tudose, mesaj de mulțumire la adresa parlamentarilor

Premierul Mihai Tudose a mulţumit, vineri, din Plenul Parlament, aleșilor statului pentru aprobarea bugetului de stat pe anul 2018, precizând că acesta va fi aplicat, iar „rezultatele nu vor întârzia să apară".

„Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru votul de astăzi şi pentru încrederea pe care ne-o acordaţi nouă, Guvernului, şi pentru încrederea pe care o aveţi în noi, în toţi. Împreună cu Parlamentul, vom aplica acest buget, iar rezultatele nu vor întârzia să apară", a declarat Tudose, în plenul Parlamentului.

Totodată, şeful Executivului a mulţumit colegilor săi pentru eforturile depuse în aceste două săptămâni.

"Vreau să le mulţumesc şi celor care au depus amendamente corecte, normale, de bun simţ. Le vom avea în vedere, dacă pe parcursul anului viitor vom avea resurse suplimentare pentru a le implementa", a mai spus Tudose.

Proiectul bugetului de stat pentru anul 2018 a fost adoptat, vineri, de plenul Parlamentului.  În favoarea proiectului bugetului de stat au votat 255 parlamentari, iar 95 au fost împotrivă.