Toader vrea urmărire penală și arestare cu „probe” sau „indicii temeinice”
- Maria Stan
- 21 decembrie 2017, 00:03
Ministerul Justiţiei a trimis, ieri, Comisiei parlamentare speciale pentru legile justiției, propunerile sale de modificare a Codurilor Penale
În cele 24 de pagini de amendamente, ministrul Tudorel Toader înlocuiește sintagma „sus piciune rezonabilă” cu „indicii temeinice” în puncte- cheie ale Codului de Procedură Penală. PNL și USR au criticat propunerea venită de la Guvern, aceștia argumentând că modificările făcute nu au legătură cu transpunerea Directivei Europene privind întărirea prezumpției de nevinovăție.
Suspectul
Ministrul Justiției a propus ca „suspectul” să fie „persoana cu privire la care, din probele sau indiciile temeinice existente în cauză rezultă că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală”, în contextul în care legea actuală prevede că suspectul este „persoana cu privire la care, din datele şi probele existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală”
Arestare
Măsura arestării preventive poate fi luată numai dacă din „probe” rezultă că inculpatul a săvârşit o infracţiune, mai propune Ministerul Justiției, față de varianta inițială în care arestarea preventivă poate să fie luată de judecător dacă „din probe rezultă suspiciunea rezonabilă” că inculpatul a săvârşit o infracţiune.
De asemenea, începerea urmăririi penale nu se va mai face atunci când există „probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă” că o anumită persoană a săvârşit fapta, ci atunci când există „probe” în acest sens.
Supraveghere
Toader mai propune ca supravegherea tehnică să se dispună de judecătorul de drepturi şi libertăţi doar dacă există „probe sau indicii temeinice cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni” și nu dacă „există o suspiciune rezonabilă”, așa cum prevede actualul Cod de Procedură Penală.
Sintagma „suspiciune rezonabilă” este înlocuită cu „probe sau indicii temeinice” și în ceea ce privește prevederile legislației penale despre obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane, reţinerea, predarea şi percheziţionarea trimiterilor poştale, utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor sau percheziția domiciliară.
Compromis transpartinic
Comisia specială pentru legile justiției a decis, ieri, să introducă în Codurile Penale un alineat cu următorul cuprins: „Înainte de pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitive, declarațiile publice și deciziile oficiale provenind de la autoritățile publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca și cum acestea ar fi fost condamnate definitiv”. Amendamentul a fost susținut și de partidele de la putere și de partidele din opoziție.