Săptămâna aceasta apare la chioșcurile de presă o carte-eveniment, tipărită de Editura Contra Mundum și recomandată de „Evenimentul zilei”. Best-seller peste Ocean, „George Soros – Puterea din Umbră”, semnată de politologii americani David Horowitz și Richard Poe, este fundamentală pentru înțelegerea mecanismelor din spatele evenimentelor ce tulbură lumea contemporană. Publicăm mai jos partea a II-a a prefeței pe care am scris-o pentru acestă carte

Minoritățile, noul „propulsor” al Revoluției Mondiale

Văzute prin această prismă (simpatiile lui Soros pentru ideile stângii anarhiste și islamism, inclusiv cel terorist – n.r.), actualele mişcări de stradă împotriva lui Donald Trump capătă brusc noi semnificaţii. Trump este doar pretextul pentru o mare revoluție marxistă în America. Mai este nevoie să adăugăm că multe dintre organizaţiile vinovate de rebeliunea stângistă anti-Trump sunt finanţate, direct sau indirect, de George Soros?

De altfel, prin reţeaua sa de fundaţii, miliardarul maghiar evreu finanţează toate temele dragi Stângii: minorităţile de orice fel, anti-rasismul, islamismul, feminismul, imigraţia, avorturile etc. Inclusiv, aşa cum am arătat, sabotarea propriei ţări, lucru atât de drag internaţionalismului socialist. Horowitz și Poe îl numesc de altfel pe Soros „Un Lenin al Partidului din Umbră”.

Pentru naivii care refuză să vadă vreo legătură între această „Revoluţie mondială” pusă la cale de Soros şi comunism, este remarcabilă discuţia pe care ziaristul Greg Torode, de la South China Morning Post, o are cu un lider proeminent al Partidului Comunist vietnamez pe marginea cărţii din 1998 a lui Soros, The Crisis of Global Capitalism, în care miliardarul vestea sfârşitul acestei orânduiri. „Capitalismul pur s-a dovedit a fi ineficient. Marx a știut asta tot timpul. Acest Soros nu este atât de prost”, comentează bătrânul comunist vietnamez.

FOTO: Premierul Canadei, Justin Trudeau, care are relații foarte strânse cu Soros, participă la parada gay de la Toronto din 2016

Perpetuum gay

Faptul că Stânga occidentală a prins să înflorească după prăbușirea URSS și a întregului lagăr comunist este doar aparent paradoxal. Războiul Rece îl făcea pe cetățeanul occidental de rând, trăitor în capitalism, să fie mai circumspect față de ideile marxiste: tentațiile ideologice stângiste erau rapid descurajate de informațiile despre sărăcia și opresiunea din Răsărit.

Dispărând „inamicul comunist” și, odată cu el, termenii de comparație, a dispărut și vigilența occidentalului. Istoria are memoria scurtă. Stânga a reînceput să zburde în Vest (mai abitir ca în 1968, când dădea cu pietre din caldarâm în Sorbona și provoca înfrângerea americană în Vietnam), grație unei găselnițe geniale: observând că proletarul occidental, în care Marx vedea „motorul revoluției”, s-a cam îmburghezit, nu prea mai are chef de răzvrătire și se dedă cu delicii binefacerilor capitalismului, noii ideologi au inventat un alt „propulsor”: minoritățile.

Ingeniozitatea diabolică a găselniței este că oricine se poate declara minoritar în orice domeniu și pentru orice motiv și pretinde astfel că este oprimat de majoritate. Nici o șansă ca „îmburghezirea” să stopeze noua revoluție, dar fiind că „pătura exploatată” se poate „împrospăta” la nesfârșit. Minoritatea homosexuală s-a multiplicat rapid, ca prin sciziparitate, în două și apoi în patru minorități (LGBT), pentru ca, potrivit unui articol din Huffington Post, numărul inițialelor desemnând minoritățile sexuale să ajungă în 2016 la 12: LGBTQQIP2SAA...

Brânciul spre Stânga

Aceste minorități care apar la nesfârșit, ca ciupercile după ploaie, au fără excepție două caracteristici comune: toate sunt foarte gălăgioase și toate au revendicări politice. Evident, megafoanele lor, ca și platformele lor politice, sunt asigurate de o rețea uriașă, extrem de bine organizată, de ONG-uri, generos stipendiate de Soros și alții ca el. Acesta este „Partidul din umbră”.

Din acest motiv, în ultimele decenii, clasa politică occidentală a alunecat dramatic spre stânga. Așa s-a ajuns ca Tony Blair să fie numit „de centru” sau Angela Merkel, „conservatoare”. Cei din fosta Dreaptă tradițională, care s-au încăpățânat să rămână pe loc, sunt declarați extremiști sau naziști. Prin această scamatorie ideologică, Stânga nu mai are nevoie de argumente logice pentru a-și impune ideile, ci doar de invective și de violență. Adică, de „Revoluție”.

De pildă, „Partidul Familiilor Muncitoare a fost creat în 1998 pentru a muta Partidul Democrat mai la stânga”, după cum scria Associated Press în 2000, citată de Horowitz și Poe. PFM era tutelat de ACORN (Association of Community Organizations for Reform Now), puternic finanțat de Soros, iar candidații săi au intrat în lupta pentru alegerile locale cu scopul de exercita presiune asupra candidaților democrați. Drept care aceștia, speriați că ar putea înregistra pierderi serioase în zona grupurilor sociale radicale, au dat un adevărat recital de „stângism”.

Umbra lungă a lui Soros deasupra României

Senzaționala carte a lui Horowitz și Poe este un adevărat manual de decriptare a mecanismelor prin care se poate pune mâna pe putere: infiltrare și presiune. De sus (la nivelul liderilor politici) și de jos (la nivelul străzii).

România este una dintre scenele lumii unde George Soros zburdă: când a început să împartă bani în Europa centrală și de Est, sărăcită de decenii de comunism, „oameni precum dictatorul din România, Iliescu, au fost, dintr-odată, foarte interesați să se întâlnească cu mine… Influența mea a crescut”, mărturisea el.

Soros și sindromul post-Colectiv

Și în România, Soros și-a creat un „partid din umbră”, prin care încearcă să influențeze viața politică, economică și socială. În noiembrie 2016, în „Evenimentul zilei”, Simona Ionescu demonstra cu documente că, după tragedia de la clubul Colectiv, toate persoanele chemate de președintele Klaus Iohannis la Cotroceni, pentru „consultări politice”, în calitate de reprezentante ale „societății civilă”, făceau parte din ONG-uri finanțate de Soros. Absolut toate! La alcătuirea listei cu invitați, un cuvânt greu l-a avut consiliera lui Iohannis, Sandra Pralong, cea care în anii 1990 a fost primul reprezentant al lui Soros în România. La respectivele consultări s-a decis instalarea unui guvern de „independenți”. În realitate, majoritatea noului cabinet era formată din membri ai „Partidului din umbră”. Însuși premierul Dacian Cioloș făcea parte din grupul Friends of Europe, finanțat de Soros. Friends of Europe este un think-tank cu sediul la Bruxelles, prezidat de contele Etienne Davignon, fost vicepreședinte al Comisiei Europene și fost președinte al Grupului Bilderberg.

Despre influența tot mai apăsată a lui Soros în România stă mărturie ofensiva agresivă a Stângii din ultimii zece ani. Spre năuceala unui popor, tradiționalist dar tolerant, temele „societății deschise” au apărut pe bandă rulantă: țigani sau romi, consiliul pentru combaterea discriminării, icoanele și apoi religia în școli, teoria genului, excluderea personalităților interbelice cu vederi de dreapta din spațiul public, căsătoriile homosexuale...

FOTO: În timpul lui Boris Elțîn, în Rusia s-au spălat peste 100 de miliarde de dolari. Soros și-a tras partea leului

„Fostul imperiu sovietic se numește Soros”

Evident că misionarismul lui Soros nu este unul dezinteresat. Iată ce spunea răposatul ziarist de la BBC, Nick Clark: „Soros consideră că o societate este deschisă nu atunci când respectă drepturile omului și libertățile fundamentale, ci atunci când este deschisă pentru ca el și asociații săi să poată face bani. Și, într-adevăr, Soros a făcut bani în fiecare țară pe care a ajutat-o să se deschidă. În Kosovo, de exemplu, el a investit 50 de milioane de dolari în încercarea de a prelua controlul asupra complexului minier Trepca, unde sunt rezerve imense de aur, argint, grafit și alte minereuri, estimate la aproximativ cinci miliarde de dolari. Și, astfel, a creat un model pe care l-a repetat, cu mare succes, în tot estul Europei: a promovat terapia de șoc și reforma economică, pentru ca apoi să reușească, împreună cu asociații săi, să cumpere active de stat valoroase la prețuri foarte mici”.

Iar Connie Brook de la New Yorker spune că donațiile lui Soros sunt doar „o perdea de fum pentru construirea imperiului său”.

În toate țările din lume unde și-a implantat „revoluțiile”, colorate sau cu nume de flori (Ucraina, Georgia, Serbia etc.), Soros a reușit să obțină profituri considerabile. Se spune că, după prăbușirea URSS, în timpul regimului Boris Elțîn, când Soros a fost foarte activ, s-au spălat 100 de miliarde de dolari.

În 1994, când un reporter de la New Republic l-a întrebat pe Soros cum ar descrie uriașa sa influență în fostele state membre ale URSS, miliardarul a răspuns plin de el: „Scrieți că fostul imperiu sovietic se numește acum Imperiul Soros”.

„Să nu ai alt Dumnezeu afară de Soros!”

Creștinismul este în fruntea listei de inamici ai lui Soros. Iată ce declara el, în 2004, pentru New Yorker, despre creștinul practicant George Bush Jr., fără a se sfii să plaseze creștinismul alături de fundamentalismul islamic: «Separația dintre biserică și stat, fundamentul democrației noastre, este compromisă în mod de clar de un președinte „renăscut spiritual”. Ne temem că, din cauza fundamentalismului islamic, nu mai există separație între biserică și stat și, totuși, ne pregătim să compromitem acest principiu aici.» Pentru cineva care ambiționează să devină „conștiința lumii” este firesc să nu-și dorească concurență. Nici în Cer, nici pe Pământ.