Piaţa serviciilor bancare este anchetată pentru înţelegeri anticoncurenţiale, în detrimentul clienţilor
- Roland Căt ălin Pena
- 12 decembrie 2017, 00:00
Una dintre părţile investigate cooperează cu Consiliul Concurenţei pentru a beneficia de clemenţă
Consiliul Concurenţei a anunţat, ieri, că a efectuat inspecţii inopinate la sediile a 25 de instituţii din domeniul serviciilor financiare, bănci, IFN, societăţi de leasing şi asociaţii profesionale şi patronale. Sunt în curs două investigaţii în care se anchetează posibile înţelegeri între actorii din piaţă care ar avea ca efect dezavantajarea clienţilor acestora.
Una dintre investigaţii vizează, potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenţei, posibile schimburi de informaţii sensibile din punct de vedere comercial între companii concurente pe piaţa leasingului financiar şi a creditului de consum. Părţile investigate sunt: Consiliul Patronatelor Bancare din România, Asociaţia Societăţilor Financiare din România, Patronatul Leasingului şi al Creditului din România, Patronatul Creditului IFN şi toate companiile membre ale acestor organizaţii, precum şi Diplomat Consult SRL.
Beneficiile intrării în programul de clemenţă
„Un rol important în derularea cercetărilor l-au avut informaţiile furnizate în luna august de una dintre părţile investigate, care a aplicat la programul de clemenţă”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. Politica de clemenţă este un tratament favorabil acordat agenţilor economici implicaţi într-un cartel, care cooperează cu autoritatea de concurenţă în vederea descoperirii acestor practici anticoncurenţiale.
Politica de clemenţă se aplică şi înţelegerilor foarte grave, cum sunt cele referitoare la: fixarea preţurilor şi împărţirea pieţelor care conduce la protecţie teritorială absolută. Agenţii economici care apelează la politica de clemenţă pot beneficia de scutirea de amendă sau de reducerea acesteia. Cea de-a doua investigaţie se referă, de asemenea, la o posibilă coordonare a politicilor comerciale prin fixarea preţului şi o împărţire de piaţă realizată printr-un schimb de informaţii sensibile între companii concurente active pe piaţa leasingului operaţional şi a serviciilor conexe acestora din România.
Leasingul financiar versus leasingul operaţional În cazul leasingului financiar, în principiu se merge pe un avans, iar la finalul perioadei de contract, în care nu există servicii conexe, ai oportunitatea de a achiziţiona sau de a preda bunul care a făcut obiectul contractului. În final, valoarea de revânzare este scăzută, riscurile asumate de distribuitorul de servicii fiind mai mici. Pe de altă parte, leasingul operaţional nu presupune niciun fel de avans, ci doar plata lunară a unei singure facturi, care înglobează costurile tuturor serviciilor conexe, de la finanţarea la achiziţie, la mentenanţă, asigurări etc. În cazul leasingului operaţional, la finalul perioadei de contractare, bunul se întoarce la firma care prestează serviciul, fiind, de fapt, o închiriere pe termen lung a acestuia