Corvete pentru ARMATĂ, un nou ÎNCEPUT. Poate de data asta e cu NOROC
- Andrei Vi şan
- 8 decembrie 2017, 14:46
Achiziționarea de corvete multifuncționale de către armată a a intrat într-o nouă fază.
Ministerul Apărării Naţionale a lansat vineri, în dezbatere publică, proiectul de hotărâre a Guvernului privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente programului esenţial de înzestrare "Corvetă multifuncţională".
Potrivit documentului postat pe pagina de internet, MApN ar urma să achiziţioneze, în viitorii patru ani, patru nave militare a căror valoare totală se ridică la 1,6 miliarde de euro.
Oficialii din Apărare susţin necesitatea acestei investiţii pe motiv că, "în prezent, regiunea extinsă a Mării Negre este caracterizată de acţiunile de încălcare a normelor de drept internaţional, prin punerea în discuţie a ordinii internaţionale, conservarea conflictelor îngheţate şi intensificarea prezenţei militare".
"Forţele navale române, pentru îndeplinirea misiunilor specifice în actualul context politico-militar, trebuie să dispună de o structură de forţe modernă, credibilă şi echilibrată în raport cu forţele navale ale celorlalte state riverane Mării Negre. Cele mai eficiente nave de luptă de suprafaţă în zona de litoral sunt navele din clasa "corvetă", cu deplasament mediu, capabile să îndeplinească întreaga gamă de misiuni în Marea Neagră şi în afara acesteia, având o autonomie corespunzătoare şi calităţi nautice care să le permită executarea acţiunilor inclusiv în condiţii hidro-meteorologice dificile", se precizează în Nota de fundamentare întocmită de specialiştii MApN.
În acelaşi document se arată că, în momentul actual, forţele navale române au în înzestrare patru corvete, care sunt depăşite din punct de vedere operaţional şi tehnic, cu interoperabilitate limitată în raport cu navele altor state membre NATO şi UE, având resursa de viaţă epuizată şi dotare cu echipamente şi tehnică de provenienţă estică, a căror modernizare nu este fezabilă.
MApN impune ca viitoarele nave militare să fie produse în România, la construcţia lor putând participa operatori economici din state membre NATO şi UE, care la iniţierea procedurii de achiziţie au în portofoliu cel puţin o navă livrată în ultimii 15 ani.
Amintim că anul trecut guvernul Cioloș inițiase același proiect, dar guvernul Grindeanu a anulat hotărârea de govern a tehnocraților.