O lecție pentru România. Viktor Orban mizează pe sport pentru a crește prestigiul Ungariei
- Radu Pădure
- 29 august 2017, 00:00
În campania guvernului conservator de la Budapesta de a reînvia naționalismul maghiar, sportul a devenit un element strategic. Cum era de așteptat, criticii nu au întârziat să apară.
Președintele rus Vladimir Putin a sosit ieri la Budapesta pentru a participa la festivitatea de deschidere a Campionatelor Mondiale de Judo. Nu mai departe de luna trecută, în iulie, Ungaria găzdui Campionatele Mondiale de Natație, o remarcabilă reușită organizatorică.
În timp ce aceste evenimente au atras admirația opiniei publice internaționale, pentru modul exemplar de organizare, în plan intern Viktor Orban este ținta criticilor opoziției, care îl acuză de proiecte megalomane, folosite de liderul ungar ca mijloace de consolidare a puterii personale prin patronaj și corupție, scrie Politico.
În lumea sportului interna- țional, Ungaria se bucură de o bună reputație. Federația Internațională de Natație (FINA), de exemplu, și-a manifestat recunoștința față de Ungaria pentru că s-a oferit să organizeze ea evenimentul, după ce Mexicul, gazda aleasă inițial, s-a retras, invocând lipsa banilor.
„Cu sprijinul autorităților, în special prin implicarea și ajutorul personal al premierului Viktor Orban, al orașelor Budapesta și Balatonfüred, și al excelentei echipe din Comitetul de Organizare, totul a fost gata la timp”, a spus președintele FINA, Julio Cezar Maglione. „Prietenii noștri unguri merită cu adevărat sincera noastră recunoștință și apreciere pentru această realizare... Amabilitatea și ospitalitatea poporului maghiar au fost de neuitat.”
Și alte organisme sportive internaționale împărtășesc această părere excelentă despre atașamentul pentru sport al Ungariei, notează Politico. „Ungaria are o frumoasă tradiție în judo și o mare motivație de a oferi posibilitatea actualelor și viitoarelor vedete din judo de a concura pe tatami-ul de acasă și de a contribui la dezvoltarea judo-ului internațional”, spune Serghei Soloveicic, președintele Uniunii Europene de Judo. În vreme ce Bruxellesul și alte capitale europene îl consideră pe Orban un proscris, pentru naționalismul său și încăpățânarea cu care se opune primirii de imigranți (Macron a evitat Budapesta - și Varșovia - în recentul său turneu prin Europa Centrală și de Est), marile evenimente sportive sporesc prestigiul internațional al Ungariei, comentează Politico.
Într-un discurs din 22 iulie, Viktor Orban afirma cu emfază: „Budapesta este locul care își dovedește sieși și lumii întregi că nu există eveniment mondial – fie el sportiv sau cultural, sau religios, precum Congresul Euharistic Internațional – pe care să nu-l poată găzdui. Cu excepția Cupei Mondiale la Fotbal, care este cu totul altceva, nici un alt eveniment major nu este peste puterile Budapestei.”
FOTO: AGERPRES - Viktor Orban a primit de la Julio Cezar Maglione cea mai înaltă distincție a FINA
Olimpiada de la Soci, mai populară decât anexarea Crimeii
Pasiunea lui Orban pentru sport datează încă din tinerețe, când a jucat multă vreme fotbal. Iar ca prim-ministru a făcut din sprijinirea evenimentelor sportive și a investițiilor în baze sportive un punctcheie al politicii guvernului său.
Până în 2020, cabinetul Orban va încheia de construit sau renovat 32 de stadioane de fotbal, care au costat circa 215 milioane de forinți (709 milioane de euro), potrivit site-ului maghiar de investigații Atlaszo. În același timp, guvernul conservator a finanțat copios cluburile și școlile sportive.
În Budapesta, legendarul stadion Ferenc Puskas (cunoscut în comunism ca Stadionul Poporului), unde marea echipă a Ungariei zdrobea Anglia cu 7-1, în 1954, a fost demolat, urmând să fie înlocuit cu o arenă nouă.
În Felczut, un orășel cu 1800 de locuitori, aflat la 36 de kilometri de Budapesta, unde Orban a crescut, guvernul a construit un stadion cu 3400 de locuri peste drum de casa unde premierul și-a petrecut copilăria. Pancho Arena, o bijuterie de arhitectură care a costat 12,5 milioane de euro, are un ingenios acoperiș retractabil din lemn, și include, pe lângă stadionul mare, 10 terenuri de joc. Aici a fost creată o academie de fotbal care poartă de asemenea numele legendarului Ferenc Puskas.
Directorul Atlaszo, Tamas Bodoky, susține că aceste cheltuieli au și alte motive decât pasiunea pentru sport a lui Viktor Orban. „Este o mișcare pentru a câștiga popularitate. Există o mare nostalgie în Ungaria după echipa de fotbal din anii 1950. Orban vrea să redobândească faima internațională pentru fotbalul maghiar.”
Preocuparea pentru sport a regimului de la Budapesta seamănă leit cu cea a lui Vladimir Putin, care folosește evenimentele sportive internaționale pentru a trezi „sentimentele patriotice și mândria națională”, declară Denis Volkov, sociolog la Institutul Levada din Moscova. Evenimentele sportive duc la „sporirea legitimității regimului, capabil de asemenea realizări”, explică el, adăugând că, pentru ruși, „Jocurile Olimpice de la Soci s-au bucurat de mai multă popularitate decât anexarea Crimeii”.
FOTO: AGERPRES - Pancho Arena, o bijuterie arhitectonică în orașul copilăriei lui Orban
Anti-sportul, armă a Opoziției împotriva lui Orban
Criticii îl acuză pe Viktor Orban că folosește aceste investiții uriașe pentru a întreține o vastă rețea clientelară. Cea mai mare parte a finanțărilor publice pentru construcțiile de stadioane ar fi mers la companii apropiate guvernului, dezvăluie o anchetă Atlaszo din 2016, citată de Politico, dar care totuși nu citează decât un exemplu: contractul pentru construirea stadionului din Felczut a fost atribuit lui Lörincz Meszaros, primarul localității și prieten din copilărie al lui Orban.
Maghiarii de rând (sau cel puțin locuitorii capitalei) nu par să împărtășească entuziasmul conducătorilor lor pentru asemenea investiții: 78% dintre locuitorii Budapestei consideră că municipalitatea nu ar trebui să cheltuiască bani pentru un nou stadion Ferenc Puskas, potrivit unui sondaj din iulie.
Anterior, Ungaria a fost nevoită să se retragă din cursa organizare Jocurilor Olimpice din 2024, tot din cauza lipsei de susținere a cetățenilor Budapestei. Oponenții lui Orban (mai numeroși în capitală decât în restul țării) folosesc și ei sportul, de data aceasta ca armă politică împotriva liderului ungar.