Restricțiile de circulație pentru autovehicule mari INTRĂ în vigoare de DUMINICĂ
- Irina Lungu
- 5 august 2017, 14:03
Compania de drumuri este nevoită să restricționeze circulația pentru autovehicule mai mari de 7,5 tone, începând de duminică, întrucât temperaturile extrem de ridicate pot produce deformări majore ireversibile la nivel asfaltic, cu pierderea stabilităţii îmbrăcăminţii rutiere.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) instituie duminică, 6 august, între orele 12:00 - 20:00, restricţii de circulaţie pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi care tranzitează teritoriul României pentru autovehiculele cu o masă autorizată mai mare de 7,5 tone.
Potrivit unui comunicat al CNAIR remis sâmbătă Agerpres, restricţiile de circulaţie sunt instituite în baza avertizărilor Codului roşu şi portocaliu de caniculă (se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 39 şi 42 de grade) emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru această perioadă.
"Menţionăm că este posibil ca aceste restricţii, în funcţie de avertizările şi prognozele emise de ANM., să fie menţinute şi pentru ziua de luni, 07.08.2017. Precizăm că în intervalul orar 20:00 - 12:00 nu sunt instituite restricţii de tonaj în afara celor prevăzute de legislaţia în vigoare", precizează CNAIR.
Sunt exceptate de la aceste restricţii, în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, transporturile de persoane; transporturile animale vii şi de produse perisabile de origine animala şi vegetală; vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră; transporturi funerare; transporturi poştale; transporturi de echipamente de prim ajutor; transporturi pentru distribuire de carburanţi; transporturi de mărfuri sub temperatura controlată; transporturi pentru tractări vehicule avariate; transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate; transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării; transporturi apă îmbuteliată; transporturi produse provenite din exploatări agricole; transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.
Potrivit reprezentanţilor companiei, restricţionarea circulaţiei este necesară pentru protecţia sectoarelor de drum asfaltat pe care, din cauza temperaturilor ridicate din timpul zilei, se produc deformări majore ireversibile cu pierderea stabilităţii îmbrăcăminţii rutiere.