Vestea care va CUTREMURA lumea MONDENĂ de la noi! Delia va AVEA doi băieți
- Olguta Solomon
- 15 iulie 2017, 22:01
Delia Matache este cu siguranță un spirit liber, care iubește distracția, călătoriile și nu în ultimul rând muzica. Chiar dacă s-a măritat de ceva vreme, artista nu se gândește la copiii.
Un numerolog celebru a vorbit despre viitorul cântăreței cu privire la bebeluși. „Ea are predestinat să aibă un copil, poate chiar şi doi şi putem spune chiar şi sexul acestora - masculin. În anii 2019-2021, la 39 de ani. Destinul este prielnic pentru a a avea copil. Până atunci sunt mai puţine şanse“, a declarat numerologul Nelu Vicleanu, potrivit Wowbiz.ro.
Delia a declarat în nenumărate rânduri că nu își dorește în acest moment să devină mămică. ”Treaba cu copilul mă enervează cam la fel de mult pe cât îi deranjează imigranții pe extremiștii de la noi. Acum recunosc că nu a fost mereu aceeași temă. Acum ceva vreme era: «tu când te măriți că trece timpul și o femeie nemăritată nu e o femeie împlinită». Înainte de asta era: tu când îți faci o carieră serioasă, ce e cu muzica asta, că doar nu se câștigă cine știe ce din ea și o femeie fără o carieră serioasă nu e o femeie împlinită”.
Artista recunoaște că nu se află deocamdată în starea necesară pentru a deveni mamă. ”Pot să vă povestesc în schimb de ce sunt în stare. Vreau să îmi iau rucsacul în spate și să fug departe, cât sunt în stare de departe. Aș fugi în Nepal, aș merge în Tibet sau aș înota până în Noua Zeelandă înainte de face un copil. Aș trece și prin India, aș vizita Vietnamul și Koreea, m-aș plimba prin Papua Noua Guinee. Și lista e mai lungă decât pot eu enumera aici și toate înainte de a face un copil”, explică Delia, adăugând că niciunul din momentele recomandate în mod tradițional pentru a concepe un copil n-a fost potrivit pentru ea și soțul ei. Luna de miere și-au petrecut-o la capătul lumii civilizate, în Africa, unde ascultau cu urechea ciulită leul pe sub geam, iar agitația din centrul Capitalei nu este la fel de propice procreării precum liniștea și calmul din cartierele rezidențiale din afara Bucureștiului.
Concluzia sună mai dur decât ar fi dispusă, poate, să recunoască o femeie care alege să nu fie mamă, dar vorbim despre Delia aici, iar sinceritatea ei pică foarte bine. ”Ești egoistă dacă nu faci un copil! Da, recunosc. Mă iubesc mult și încerc să fiu cât de mult prezentă în viața mea. Admit. Sunt vinovată”, spunea Delia în 2015 pentru Click.