India:Bărbat linșat de o mulțime înfuriată pentru că ar fi transportat carne de vită
- Radu Plugaru
- 30 iunie 2017, 12:16
Chiar în ziua în care Primul Ministru indian Narendra Modi a avertizat că omorurile în numele protejării vitelor nu vor fi tolerate, un bărbat a fost bătut de o mulțime formată din hinduși extremiști până a murit. Se credea că el ar fi transportat carne de vită în mașina sa.
Cazul a fost deschis pe baza unor imagini video a linșajului, conform poliției.
Incidentul a avut loc la doar câteva zile după ce o altă mulțime a atacat și rănit un alt bărbat despre care s-a spus că ar fi sacrificat o vită.
Un reprezentant al poliției a declarat în cadrul unei conferințe de presă că aproximativ 30 de persoane au înconjurat duba cu care circula victima în apropierea unei secții de poliție din orașul Ramgarh din statul indian Jharkhand
Aceștia l-au scos din mașină pe șofer,unoscut sub numele de Mohud Allimuddin, domiciliat într-un cartier vecin, și l-au târât în stradă, rănind-l grav.
După ce a fost informată, poliția s-a deplasat rapid la fața locului și l-a dus la spital pe Allimuddin, dar acesta a fost declarat „mort la sosire“ de către medici, conform unui ofițer de poliție.
De asemenea, mulțimea a dat foc mașinii, a mai menționat acesta.
Potrivit polițistilor, cazul a fost deschis pe baza înregistrărilor video și a afirmat că persoanele vinovate vor fi arestate în curând.
Comisarul adjunct Rajeswari B din Ramgarh, care a fost și el prezent la conferința de presă, a declarat că forțe suplimentare de poliție au fost desfășurate în zonă, pentru a păstra siguranța și ordinea.