Candidatul la șefia PNL, Ludovic Orban, a comentat pe marginea situației tensionate din interiorul PSD și a conflictului deschis dintre Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu. Liberalul a spus că nu va cădea într-o capacana de a-i devenit „simpatic” premierul, fiindcă „tot roșu este”.
"Nu cad în capcana să îmi devină simpatic Grindeanu. Când a primit osul se gudura... acum muşcă. Şi tot roşu este", a scris joi Orban, pe Facebook.
Premierul Sorin Grindeanu a anunţat miercuri seara că nu demisionează din funcţie, după ce PSD şi ALDE au decis retragerea sprijinului politic pentru Guvernul său. El a precizat că va face acest lucru după ce preşedintele Klaus Iohannis va numi un premier de la PSD.
La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a solicitat rezolvarea urgentă a crizei guvernamentale, a anunțat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi. Ea a afirmat că toate procedurile de desemnare a unui nou premier vor fi demarate abia atunci când Sorin Grindeanu va demisiona sau va fi revocat de Parlament, situaţie în care nu s-a ajuns.