Președintele Klaus Iohannis a promulgat luni o lege controversată, ale cărei modificări au fost adoptate la sfârșitul lunii trecute de Camera Deputaților și care prevede noi sancțiuni pentru contravențiile silvice. Proiectul de lege a fost contestat de USR pe motiv că diminuează sancțiunile stabilite anul trecut de Cabinetul Cioloș.
Astfel, după reîntoarcerea din vizita din SUA, șeful statului a semnate printre altele, decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancționarea convențiilor silvice. Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, în ședința plenului din 16 mai.
Legea modificată prevede amenzi cuprinse între 6.000 lei și 15.000 lei pentru „expedierea, transportul, primirea, depozitarea materialelor lemnoase fără avize de însoţire a materialelor lemnoase sau cu avize de însoţire din care nu rezultă provenienţa legală, aşa cum sunt prevăzute de normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, cu excepţia situaţiilor prevăzute de aceste norme”. În plus, materialele lemnoase în cauză vor fi confiscate.
Alte amenzi, cuprinse între 10.000 lei și 20.000 lei sunt prevăzute în cazurile în care administratorul/prestatorul de servicii silvice încheie contracte de administrare/servicii silvice cu persoanele care dobândesc exclusiv dreptul de proprietate asupra masei lemnoase, fără a fi proprietare ale terenului pe care este amplasată aceasta. Măsura complementară, în aceste situații, este anularea de drept a acestor contracte.
O altă categorie de amenzi o constituie cea privind depășirea cu peste 50% a procentului de extras prin lucrări de conservare, stabilit prin amenajamentul silvic la nivel de arboret, sancțiunile fiind cuprinse între 3.000 și 6.000 lei.
Neîmpădurirea de către ocolul silvic care asigură administrarea/serviciile silvice, în termenul prevăzut de lege, constituie contravenţie silvică şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei. De asemenea, constituie contravenție silvică și se sancționează cu sume cuprinse între 1.000 lei și 2.000 lei neasigurarea de către administratorii drumurilor și ai căilor ferate forestiere a întreținerii și reparării acestora, conform normelor legale în vigoare.
Conform actului normativ adoptat de deputați și promulgat de Klaus Iohannis, sumele încasate din sancțiuni se vor împărți astfel: 20% în contul persoanei juridice în structura căreia își desfășoară activitatea agentul constatator care a aplicat amenda; 80% la bugetul de stat (în cazul contravențiilor săvârșite de către operatorii economici) sau la bugetul local (în cazul contravențiilor săvârșite de către persoanele fizice). Totodată, ocolul silvic care va deține lemnele confiscate sau abandonate trebuie să doneze volumul confiscat către instituțiile publice și de pe raza unității administrativ-teritoriale unde s-a realizat custodia, în următoarea ordine: grădiniţe, creşe şi case de copii; şcoli şi licee; case şi azile de bătrâni; primării; unităţi militare.
Alte decrete semnate luni de președintele Klaus Iohannis
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/2016 pentru completarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecție socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, precum şi alte măsuri;
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 32/2016 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale;
- Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative;
- Decret pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2014 pentru modificarea anexei la Ordonanța Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale;
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2016 pentru suspendarea prevederilor art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea vânătorii şi a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006.