Adulat şi criticat, Recep Erdogan este un personaj care atrage ca un magnet. A trecut prin toate treptele carierei politice, fiind pe rând deputat, primar al Istanbului, premier al ţării şi preşedinte. Nota constantă a carierei lui este conservatorismul şi ataşamentul faţă de religia musulmană, fiind chiar condamnat la închisoare pentru recitarea unei poezii islamiste. Ceea ce se întâmplă astăzi în Turcia este practic un război peste timp între cei mai puternici lideri ai ţării din ultimul secol: secularistul Ataturk şi religiosul Erdogan

Recep Tayip Erdogan este de duminică cel mai puternic om din Turcia din ultimii 100 de ani. Ţara nu a mai cunoscut de la Ataturk un lider care să îşi impună voinţa atât de pregnant în societate. Referendumul de duminică îi dă practic puterea de a conduce guvernul, de a dizolva Parlamentul, de a fi membru de partid în timpul mandatului de preşedinte şi dreptul de a-şi numi miniştrii fără a da explicaţii nimănui. Omul care va conduce cu o mână de fier ţara este şi comandantul celei mai mari armate din flancul estic al NATO şi omul care decide dacă Europa va fi sau nu inundată de refugiaţi. Practic, chiar dacă în ultima perioadă au fost schimburi dure de replici între el şi liderii occidentali, Europa nu are cum să evite colaborarea cu el, chiar dacă este numit dictator. Dar cum a ajuns Erdogan la o asemenea putere?

A absolvit un liceu de predicatori religioşi

Născut în 1954, Recep Erdogan și-a petrecut prima parte a copilăriei la Rize, unde tatăl său lucra în cadrul Gărzii de Coastă turcești. Familia s-a mutat în Istanbul când Erdogan avea 13 ani. Aici începe să se contureze şi filozofia sa conservatoare, care se manifestă din plin în programul său de lider politic al Turciei. Erdogan a studiat şi absolvit cursurile unui liceu de predicatori musulmani. În 1981 a absolvit Universitatea Marmara, Facultatea de comerț. Despre cursurile sale universitare s-a declanşat un imens scandal în Turcia înainte de alegerile prezidenţiale din 2014. Jurnaliştii de la BBC au descoperit că această universitate nu exista în 1981, ea fiind înfiinţată în 1982. Suspiciunile asupra studiilor lui Erdogan încă există, pentru că nimeni nu a văzut diploma lui de la Universitatea din Marmara.

Lovitura de stat care i-a imprimat atitudinea ostilă faţă de armată

În anii studenţiei a făcut parte din Uniunea Națională a Studenților Turci iar în 1976 a fost ales președinte al aripii de tineret a Partidului Salvării Naționale. În anul 1980 are loc primul eveniment major care a marcat evoluţia lui Erdogan. Pe 12 septembrie 1980 armata a dat o lovitură de stat. Generalul Kenan Evren a scos armata în stradă, instituind legea marţială, destituind Parlamentul şi celelalte instituţii democratice. Armata în Turcia a fost creată special cu puteri sporite de către fondatorul statului, Ataturk. Astfel armata este "garant al laicității și ordinii de drept”, cea care trebuie să urmărească ca orice lider politic să nu intre în conflict cu filosofia secularistă a statului creat după primul război mondial. Practic de fiecare dată când a avut senzaţia că un lider politic iese din linia lui Ataturk, armata a intervenit. În ultimul secol au avut loc două lovituri de stat ale armatei (1960 şi 1980) şi două schimbări paşnice de premier (1971 şi 1997). De fiecare dată cei schimbaţi erau acuzaţi de simpatii islamiste, adică fix aceleaşi simpatii pe care le are şi Erdogan. Lovitura de stat din 1980 este importantă pentru a înţelege atitudinea de astăzi a preşedintelui Turciei, care slăbeşte puterea armatei prin orice mijloace. De altfel organizatorii loviturii de stat din 1980 au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă în 2012.

La mijlocul anilor '90 intră din nou în confl ict cu armata

În 1983 partidele politice au dreptul să îşi reia activitate întreruptă de lovitura de stat, şi trei ani mai târziu Erdogan este ales deputat în Parlamentul Turciei. În 1994 este ales primar al Instabului din partea partidului condus de Necmetin Erbakan, un lider politic cu inclinaţii islamiste. Este a doua oară când Erdogan intră în conflict cu armata. În 1996 partidul său câştigă alegerile şi Erbakan ajunge premier al ţării, dar este schimbat după numai un an în urma unui memorandum semnat de conducerea armatei. În acelaşi memorandum se vorbeşte şi despre Erdogan, care este acuzat că a interpretat o poezie islamistă la un miting şi se cere interdicţia pentru el de a accede la anumite funcţii publice. În 1999 Erdogan este condamnat la patru luni de închisoare pentru recitarea poeziei şi interzicerea unor drepturi politice: printre ele, acela de a deveni premier.

Relaţia cu Gulen: de la aliaţi la duşmani de moarte

În 2001 Erdogan formează Partidul Dreptate şi Dezvoltare, AKP, şi, un an mai târziu câştigă alegerile legislative din Turcia. Partidul ajunge la guvernare ajutat şi de reţeau Hizmet a lui Fethullah Gulen. Hizmet este o puternică mişcare în Turcia, ce dispune de o uriașă reţea de şcoli, de organizaţii neguvernamentale şi de întreprinderi şi este foarte influentă în media, poliţie şi magistratură. Erdogan ajunge premier abia un an mai târziu, în 2003, când îi exprimă interdicţia primită în 1999. Alianţa cu Gulen funcţionează până în 2013, timp în care actualul preşedinte îşi reconfirmă mandatul de premier. În urmă cu patru ani însă anturajul lui Erdogan este lovit de acuzaţii grave de corupţie şi se deschid chiar dosare penale pe numele apropiaţilor săi. Primul ministru al Turciei îl acuză pe Gulen că ar fi pus la cale scandalul prin reţeaua de jurişti educaţi în şcolile sale. Acela este momentul în care izbucneşte războiul din cei doi, care se desfăşoară şi zilele acestea.

A atras investiţii de 400 de miliarde de dolari în timpul mandatului de premier

Chiar dacă autoritar, Erdogan a reuşit să fie un premier eficient pentru Turcia. În momentul venirii sale la putere, ţara se confrunta cu o inflație de circa 40%, iar guvernele kemaliste consecutive nu reușeau să iasă din cercul vicios al corupției si etatismului. Erdogan a reușit să privatizeze mari companii de stat, precum Turk Telecom, industria de petrol si gaze, porturi și aeroporturi. A liberalizat piața muncii și sectorul bancar. Totul însă cu condiția unor investiții străine majore, care au ajuns la circa 400 de miliarde de dolari în perioada 2003-2013, față de doar 35 de miliarde de dolari în cele două decenii precedente. S-a ajuns ca Turcia, în plină criză economică europeană, să aibă o crește economica anuală de circa 9%. Marile orașe au devenit într-atât de active și atractive, încât mulți dintre fiii și nepoții turcilor stabiliți în Germania au decis să revină acasă, unde găseau mai multe oportunități. Explozia economică a fost cea care a atras de partea unui partid conservator precum AKP o bună parte din populația urbană, în timp ce baza electoratului din zonele rurale a fost păstrată prin permanentul apel la valorile islamice și tradiționale.

Lovitura de stat eşuată i-a oferit motivul pentru organizarea referendumului

În 2014 Erdogan a decis să candideze la alegerile prezidenţiale din acel an, primele în care turcii şi-au ales direct preşedintele, până atunci acesta fiind desemnat de către Parlament. A câştigat din primul tur scrutinul prezidenţial din Turcia, cu 56% din voturi, fiind urmat de candidatul opoziției Ihsanoglu, cu 35,9% și candidatul minorității kurde Demirtas, cu 8,5%. Rata de participare la acest scrutin a fost de 70%. Dar Erdogan şi-a dorit încă din prima zi de mandat, 28 august 2014, puteri sporite pentru preşedinte. În iulie 2016 i s-a oferit motivul perfect. În urma unei lovituri de stat eşuată a armatei, preşedintele Turciei a început ofensiva. A demarat destructurarea reţelei lui Gulen, arestând până în present peste 47.000 de oameni, acuzaţi de legături cu liderul religios retras în Statele Unite ale Americii sau de trădare de ţară.

Liderii europeni au sperat că va pierde

În timpul campaniei pentru referendumul care îi oferă puteri sporite s-a ciocnit dur de liderii europeni care sperau ca un eventual eşec să însemne începutul sfârşitului pentru Erdogan. Astfel s-a ajuns în situaţia ca în Olanda şi Germania, unor oficiali turci să le fie refuzată participarea la mitinguri ale diasporei, iar Bulgaria să îşi închidă graniţele pentru un presupus turism electoral pus la cale de autorităţile turce. Duminică însă Erdogan a câştigat şi a devenit un preşedinte cu puteri mai mari chiar decât cele pe care le-a avut întemeietorul statului Ataturk. Astfel după ce a scăzut importanţa armatei lasată de Ataturk să vegheze la respectarea secularismului, acum Erdogan are cale liberă să mai încalce o regulă kemalistă: izolarea islamului. În 2014 actualul preşedinte al Turcie a candidat cu un proiect care se numea "Viziunea 2023”, cu trimitere directă la sărbătorirea a 100 de ani de înfiinţarea actualului stat de către Ataturk. Numai că după cum merg lucrurile în Turcia, în 2023, statul are toate şansele să nu mai aibă nimic din moştenirea kemalistă, ci imprimată filosofia conservatoare a lui Erdogan.

Turcii i-au făcut film biografic

La începutul lunii martie în Turcia a fost lansat un film biografic al actualului preşedinte. Intitulat "Reis" (Șeful), filmul, prima operă de ficțiune despre viața lui Erdogan, îi urmărește parcursul de la copilăria din cartierul Kasimpașa de pe malurile Cornului de Aur, la Istanbul, până la obținerea primului său mandat de primar al metropolei, care a început în 1994. Scenariștii au încercat să reproducă pe marele ecran tonul înflăcărat al președintelui Erdogan, reputat pentru calitățile lui de vorbitor. "O persoană nu moare decât o dată, dacă trebuie să murim, atunci să murim ca oamenii!", spune personajul principal într-o scenă din film.

Versurile care l-au trimis pe Erdogan la închisoare

La 6 decembrie 1997 într un discurs în aer liber pe care l-a avut în oraşul Siirt a recitat o strofă din poezia lui Ziya Gokalp pe care acesta din urmă o scrisese pentru soldaţii turci ce luptau în Războiul Balcanic din 1912 şi care se intitula "Rugăciunea soldatului”. În cadrul discursului Erdogan a precizat faptul că poezia aparţine lui Gokalp. Iată care sunt versurile care l-au trimis pe actualul preşedinte al Turciei după gratii.

Minaretele sunt baionetele noastre, cupolele lor coifurile noastre, Moscheile sunt cazărmile noastre și credincioșii, soldații noștri Această armată divină îmi aşteaptă religia Allah e mare, Allah e mare

Şi-a construit un palat de patru ori mai mare decât Versailles

Recep Erdogan locuieşte în cel mai scump palat rezidenţial din lume. A fost supranumit "Palatul alb”, iar costurile se ridică la 500 de milioane de euro. Clădirea are 1000 de camere, din care 200 sunt la dispoziţia exclusivă e preşedintelui ţării. Construit într-un teritoriu împădurit protejat de lege din Ankara, Palatul Alb este de patru ori mai mare decât Versailles, permiţându- i lui Erdogan să îl întreacă în grandoare pe Louis al XIV-lea, "regele soarelui" al Franţei. Deşi a fost criticat pentru această construcţie, Erdogan a susţinut că ea este necesară pentru a arăta măreţia Turciei. În aceeaşi notă, preşedintele Turciei a comandat un avion prezidenţial care a costa 170 de milioane de euro

A fost fotbalist înainte de a deveni politician

Primii bani Erdogan i-a câştigat din fotbal. În 1969, la vârsta de 15 ani, a obținut 1.000 de lire în urma transferului la clubul Camialti Spor, devenind fotbalist profesionist. A jucat inclusiv în prima ligă turcească cu echipa Erokspor. Astăzi stadionul din Kasimpasa unde a activat ca fotbalist îi poartă numele. În timpul campaniei pentru prezidenţialele din 2014, s-a organizat un meci de fotbal în care premierul de atunci al Turciei a marcat trei goluri. El a evoluat alături de colegii din tinereţea sa de fotbalist.