Firmele lui Sebastian Ghiță nu pot intra în lichidare și nu pot fi dizolvate

Firmele lui Sebastian Ghiță nu pot intra în lichidare și nu pot fi dizolvate

Tribunalul Prahova a admis, astăzi, o cerere a DNA Ploieşti privind interdicţia iniţierii procedurilor de dizolvare sau lichidare în cazul companiilor Asesoft International SA şi Teamnet International SA.

 

Potrivit hotărârii instanţei, decizia de interdicţie este valabilă pe o perioadă de 60 de zile - din 7 aprilie până la 5 iunie.

"În baza dispoziţiilor art.493, alin.1, lit.a şi alin.4 - Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti şi, în consecinţă, dispune interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare a inculpatelor Asesoft International SA şi Teamnet International SA, pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 7 aprilie 2017, până la data de 5 iunie 2017, inclusiv. Soluţia se comunică inculpatelor, Ministerului Public şi Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Cu drept de contestaţie în termen de 24 de ore de la comunicare", se arată în hotărârea instanţei, citată de Agerpres.

DNA Ploieşti a solicitat Tribunalului Prahova luarea, pentru 60 de zile, a măsurii preventive constând în interdicţia iniţierii procedurilor de dizolvare sau lichidare privind SC Asesoft International SA şi SC Teamnet International SA, după ce procurorii au dispus, pe 29 martie, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celor două societăţi pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată şi spălare a banilor în formă continuată.

Tot atunci, DNA a pus sechestru pe bunurile imobile aparţinând celor două companii, până la concurenţa sumelor de 13.299.972 lei, respectiv 23.195.578 lei.

Cererea procurorilor a fost motivată prin faptul că, prin sentinţele pronunţate de instanţa de contencios, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarele Asesoft International SA şi Teamnet International SA, iar până în acest moment nu a fost iniţiată procedura falimentului şi dizolvare în cazul celor două societăţi.

SC Asesoft International SA şi Teamnet International SA sunt două dintre firmele controlate de fostul deputat Sebastian Ghiţă, cercetat sau trimis în judecată în mai multe dosarele penale instrumentate de DNA

 

Ne puteți urmări și pe Google News