Într-o minunată întâlnire, la atelierul său, cu artistul Ştefan Câlţia, acesta mi-a povestit – cu argumenete foto stocate pe un laptop (de a cărui funcţiune complicată se mai împiedica uneori, scuzându- se galeș-inocent!) – ce a putut el să întreprindă la Şona, satul său de baştină, aflat la 7 km de Făgăraş.
Fierăria (are o poveste extraordinară!), Casa albastră, Asociația „Șona noastră”, un ziar(!) al satului, întâlniri și jocuri educative cu copii (urmăriți de ochii înlăcrimați ai taților aflați nu departe, la cârciumă!), conferințe, tabere de creație, vorbe, spuneri, îndemnuri („Puneți, mă, să crească la rădăcina casei numai flori de câmp!”, ca să aducă savoarea și parfumurile direct sub fereastră!). Minuni ale hărniciei, inteligenţei şi perseverenţei, ca un adevărat vector civilizator, într-un loc ce n-a fost ocolit de dezastrul provocat de regimul comunist. Un loc în care sechelele n-au dispărut nici azi, rănile nu s-au închis, mentalitățile nu s-au topit, năravurile nu s-au risipit. Ștefan Câlția este mai întâi pictorul, unul dintre maeștrii unei generații de excepție, ale cărui viziuni ne umplu nesățios cămările sufletului cu pace, liniște, bucurie și cu o plăcere stranie. Recunoașteți cât de ușor vă vine în gând revelația: „Dar acesta e un Câlția!”, atunci când zăriți silueta longilină a păsărarului, visătoarea și trista figură a clovnului muzicant ori magicul motiv al peștelui ca arhetip ce ne statuează existența. Altfel spus, un fel de ospăț decent și sățios al privirii.
Însă – prin miracolul pe care l-a întrupat la Șona, vatra magică a ivirii sale pe lume – Ștefan Câlția este în egală măsură și emblema antropocentristă magistrală a Învățătorului. O entitate complicată, greu de definit, o simbioză intimă între un dascăl blând, o frumusețe sufletească genuină, un predicator modest al binelui, un senior al artei şi, nu în cele din urmă, un extrem de robace țărangospodar. Citiți „Șapte povești cu Ștefan Câlția” (editată de Galeria Posibilă, a fiului său, Matei – un sprijinitor și continuator al tuturor proiectelor tatălui său) și veți descoperi – dincolo de barba sa albă legendară – un spirit dinamic, de o uimitoare mobilitate, aflat într-o continuă ebuliție și, să nu uit, dublat de un povestitor desăvârșit.
Sau vizitați, dacă vă pică în drum, Herina, un sat din județul Bistrița-Năsăud, unde se află unul dintre cele mai importante monumente romanice ale Europei, de fapt, o abație benedictină din sec. XII, devenită apoi biserică săsească. Fascinat de năluca albă, ivită pe dealurile verzi ale Ardealului, Ștefan Câlția a trudit aproape doi ani la desenele cu însemne heraldice și florilegii creștine, înfășurate ca papirusurile, pe care le-a întins în catedrală, ca pe niște aripi de înger. Și pe care, și mai apoi, în 2009, le-a strâns într-un album senzațional, intitulat „Cartea de la Herina”. Chiar dacă am recurs la doar două străluciri de exemplaritate morală și devotament, un lucru e cât se poate de sigur. Cu oameni ca Ștefan Câlția s-ar putea clădi o altă Românie.
Din păcate, însă originalul nu poate fi multiplicat. Xeroxul e defect.
Recomandările noastre
