Iohannis, SUSȚINUT de Traian Băsescu. Inițiativa lui Tăriceanu, criticată de fostul președinte
- Adrian Dumitru
- 8 martie 2017, 22:33
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, nu crede că acțiunea Parlamentului îndreptată către Klaus Iohannis este cea mai potrivită în niciun context.
Traian Băsescu, fostul președinte al României, nu împarte aceeași viziune a lui Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatul, în ceea ce privește acțiunea inițiată împotriva lui Klaus Iohannis.
”Cred că singurul efect pe care îl va avea e acela că Parlamentul dă ocazia să fie ținta unor critici severe, pentru că, pe conținut, acestă declarație are foarte multe vulnerabilități. În intervenția în care am spus de ce eu și PMP nu votăm am explicat în câteva cuvinte. Nu cred că era cazul ca Parlamentul să dea o declarație cu un astfel de conținut, cu atât cu cât el e tributarul îndeplinirii propriilor atribuții în relație cu restul instituțiilor”, a declarat fostul președinte.
Acesta a mai afirmat că declarația spune ”nu vă mai amestecați în treburile Parlamentului, în treburile Executivului”, dar Parlamentul însuși este cel care lasă anumite instituții să intervină în treburile sale, a informat B1TV. . Băsescu a și dat câteva exemple în acest sens:
”Camera Deputaților cere aviz de la Parchetul general dacă poate să mențină la cabinetele parlamentarilor aceeași funcționari care au fost și în mandatul trecut. Ce treabă avea Parlamentul să întrebe Parchetul general dacă poate sau nu. Cum a votat azi Parlamentul putea vota fără să întrebe pe nimeni, să se dacă cu căciula în mână să întrebe ”nenea, ne lași să angajăm consilieri pe care i-am mai avut?”.
Ministrul Justiției se duce la CSM și întreabă ”doamna președintă, dragi procurori și judecători, eu aș vrea să fac o grațiere pentru pedepsede pânâ la 5 ani...”, CSM spune doar 3 ani și el vine cu codița între picioare și dă 3 ani. De ce? Că CSM nu e responsabil de politica penală.
Parlamentul își autosabotează autoritatea. La Comisia juridică, în dezbatere fiind tot legea de executare a pedepselor, de ce chemi acolo să-și dea cu părerea procurorii și judecătorii dacă ții la independența ta? E obligatoriu să consulți instituțiile justiției, CSM în speță, când dai legi care vizează modalitatea funcționării sistemului de justiție, dar sistemul de justiție nu e responsabil de politica penală. Justiția aplică legile date de Parlament sau OUG date de Guvern”, a explicat senatorul PMP.
Întrebat despre posibilitatea ca această declarație să fie invocată în eventualitatea unui demers de suspendare a lui Iohannis, Băsescu a răspuns: ”e o exagerare făcută în declarație de care mie mi-e rușine. Eu am votat contra acestei declarații, care nu are ce căuta în viața politică românească. E o declarație care respinge colaborarea între instituții, or acest lucru nu e bun deloc, că România nu e în situația în care să-și permită o competiție între instituții”.