Putem fi de acord cu faptul că Obama n-a prea lăsat în urmă "capodopere" politice. Dar despre una putem vorbi: atitudinea faţă de Rusia în împărţirea zonelor de influenţă la nivel mondial. Mai mult, a reuşit să-şi poarte "capodopera" atât de departe până a transformat-o în graniţă culturală. A reconstruit Zidul, de data asta nu la Berlin, ci în milioane de inimi şi creiere.

E suficient să observăm cu un minim efort ce se întâmplă în SUA. S-a ajuns până acolo încât a devenit o crimă să te întâlneşti cu un rus. Ziarele americane şi europene publică listele proscrişilor care, membri ai noii administraţii sau într-un fel legaţi de Donald Trump, au avut contacte cu, de exemplu, ambasadorul rus Serghei Kisliak.

De ce ar trebui să devină o culpă dacă te întâlneşti cu un ambasador, fie el şi rus? Să luăm ca exemplu cazul lui Jeff Sessions, ministrul Justiţiei care, în timpul audierilor la Senat, a negat că s-ar fi întâlnit cu reprezentanţi ruşi. Deja e discutabil să-l crezi, avâd în vedere că în 2016 Session s-a întâlnit cu ambasadorii: Bulgariei, Lituaniei, Ungariei, Coreei, Italiei, Indiei, Australiei, Poloniei, Japoniei, Singapore, Marea Britanie, Muntenegru, Letonia, Canada, Columbia, Taiwan, Ucraina,  chiar Rusia, Iordania, China, Germania, iar cu unii dintre ei, chiar de mai multe ori. (Nu vi se pare că din lista de ţări lipseşte Romania?). A întâlni un ambasador, poate deveni un cap de acuzare? Sau avem de-a face cu un complot Anti-Putin?!

Session este deci vinovat de a fi întâlnit un ambasador rus, care printre altele este una dintre cele mai urmărite persoane de către serviciile de intelligence ale SUA. Dacă întâlnirile ambasadorului rus (cu Session, cu fostul consilier pentru Siguranţă naţională Michael Flynn, cu Jared Kushner, ginerele lui Trump) erau nepermise şi ascundeau intrigi, de ce ambasadorul nu a fost chemat la ordine de către Departamentul de Stat sau de-a dreptul expulzat, când încă era Obama preşedinte? Oare va exista un răspuns?

 În SUA, după cum ştitţi deja, s-a dezlănţuit  presupusul scandal al amestecului rus în timpul campaniei electorale. Numindu-le presupuse nu e nici exagerat, nici partizan, pentru că documentaţia furnizată de către poliţie şi serviciile secrete este generică şi nu spune mai nimic.

Bineînţeles că ancheta este încă în desfăşurare, cine ştie dacă mâine-poimâine nu va ieşi la iveală pistolul încă fumegând! Dar dincolo de hackeraj şi de propagandă, CIA , FBI şi alţii, n-au găsit altceva concret. Casa Albă a lui Obama este cea care a insinuat că Moscova a folosit hacheri pentru a intra în mailurile lui Hilary Clinton, pentru a-i ştirbi şansele în faţa electorilor şi a face ca Trump să câştige, dar se fac eforturi pentru a se uita acest aspect.

Pe aceste baze aşezate pe nisipuri mişcătoare a fost construit Russiagate, cu fapte demne de Facebook, care până acum au demonstrat mai ales o chestiune: că rusofobia poate fi folosită ca armă politică.În cea mai bună tradiţie, a populismului deja consacrat.

Această poveste n-a început acum, ci cu mulţi ani mai înainte, adică prin 1989, când preşedintele SUA, George Bush-senior a lansat politica exportului de democraţie, dând frâu liber Americii să cucerească preeriile politice lăsate libere de căderea Zidului Berlinului şi de destrămarea URSS, cu titlul de grlorie.

Reamintindu-vă că în 2014, ceva important s-a întâmplat: în Ucraina, Rusia a răspuns cu armele, reanexând Crimeea şi sprijinind revolta din Donbas, la soft-powerul american care a inspirat şi a susţinut revolta de pe Maidan ca şi vânarea guvernului filo-rus al lui Viktor Ianukovici. Apoi, a urmat Siria, Bashar al Assad...Oricare ar fi orientările politice (pro Maidan, pro Donbas, pro Assad sau pro rebeli), realitatea nu se schimbă şi atenţie,  pentru prima oară de după 1989 exportul de democraţie se întoarce la expeditor, asta ca o observaţie de care trebuie ţinut cont.

Până la urmă trebuie să avem grijă şi să nu ne lăsăm înşelaţi de ceea ce ei ne servesc prin comunicate bine ticluite. Aceasta nu e o bătălie între democraţie şi dictatură, ci o bătălie între dictaturile care ne plac nouă şi acelea care le plac lor. Exact ca la noi. Bătălia care se dă între Noua Putere şi Vechea Putere pentru Supremaţie!

Numai că la ei, este ciocnirea între aceia care vor să schimbe lumea după bunul lor plac şi aceia care vor s-o păstreze după propria plăcere şi comoditate. Ca să vedeţi...toată această luptă la nivel mondial, se numeşte politică.