PROGNOZA METEO PE TREI LUNI. PRIMĂVARĂ ploioasă sau caldă?

PROGNOZA METEO PE TREI LUNI. PRIMĂVARĂ ploioasă sau caldă?

Prognoza meteo pe trei luni. Primăvara acestui an intră timidă în drepturi. De Paşte şi de 1 Mai, mercurul din termomentre nu va depăși 20 de grade.

Prognoza meteo pentru următoarele trei luni. Temperaturile vor fi  normale pentru această perioadă, însă vor fi și ploi. De Paşte şi de 1 Mai, mercurul din termomentre nu va depăși 20 de grade.

MARTIE: Temperaturile medii din luna martie vor fi normale în cea mai mare parte a teritoriului, posibil mai scăzute, local, în nord, centru şi vest. Cantităţile totale de precipitaţii se vor situa peste normele climatologice în cea mai mare parte a ţării. Mercurul din termometre va urca în acestă lună până la 7 grade, iar minimele se vor situa între -1 şi 4 grade.

APRILIE: temperatura aerului va avea valori în apropierea mediei climatologice în cea mai mare parte a ţării, local mai scăzute în nord, nord -est şi centru. Cantităţile totale de precipitaţii vor putea fi excedentare, cu precădere în regiunile nordice şi centrale. Temperatura va urca în acestă lună până la 12 grade, iar minimele se vor situa între 5 şi 10 grade.

Ne puteți urmări și pe Google News

MAI:  temperaturile vor fi normale în sudul şi local în vestul şi centrul ţării şi posibil mai scăzute în restul teritoriului. Precipitaţii abundente vor avea loc în sud şi sud-est şi vor putea fi excedentare în restul teritoriului. Mercurul din termometre va urca până la 18 grade.

Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia și au un grad de realizare de aproximativ 60%, potrivit romaniatv.net.