Îndrumătorul tezei de doctorat a ministrului Florin Iordache are NUMAI cuvinte de LAUDĂ

Îndrumătorul tezei de doctorat a ministrului Florin Iordache are NUMAI cuvinte de LAUDĂ

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a devenit într-un fel vedeta naţională care a stârnit critici dar şi amuzament cu celebra replică "altă întrebare?”. Dincolo de siguranţa şi aroganţa sa care i-au adus numai deservicii, presa a dorit să afle cum şi de ce si-a făcut doctoratul în Republica Moldova.

Jurnalista Elena Robu a făcut o investigație apelând la coordonatoarea științifică a tezei ministrului Justiţiei, Svetlana Gorobievschi, doctor, profesor universitar, iar referenți.

"Profesorul universitar a avut doar cuvinte de laudă pentru elevul său, a spus că a fost unul exemplar, destul de ascultător, de condiție, care și-a scris teza de doctorat timp de 4 ani, iar în această perioadă de studii venea de 2-3 ori pe an la Chișinău", scrie jurnalista.

Dorind să afle de ce Florin Iordache a venit la Chișinău pentru doctorat, Svetlana Gorobievschi a ținut să precizeze că au fost destul de ușoare condițiile de înmatriculare la ULIM. În România erau condiții foarte dure de înmatriculare la studii de doctorat, iar în R. Moldova, mai cu seamă la ULIM, era destul de ușor, pentru că plăteai taxa de intrare. Cu bani, erau luați toți care depuneau actele, dar ajungeau să susțină teza finala doar câțiva.

"O fi fost demnitarul exemplar în fața cercetătorului său științific, dar la câtă lume a scos în stradă nu cred că îl mai ajută nici tezele de doctorat, nici masteratele făcute, nici toate laudele culese de la profesori", a mai scris jurnalista pe blogul său elenarobu.md