Diplome false pentru 35 de profesori din Ilfov

Diplome false pentru 35 de profesori din Ilfov

Patru percheziţii au fost efectuate, luni, în București și în judeţele Ilfov și Dâmboviţa, la locuinţele unor persoane acuzate că ar fi falsificat certificate și diplome, în baza cărora peste 35 de cadre didactice, din cadrul mai multor instituţii de învăţământ din Ilfov, ar fi beneficiat de gradaţii de merit.

Acestea sunt bănuite de săvârșirea mai multor infracţiuni de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, 39 de persoane fiind aduse la sediul poliţiei pentru audieri.

„La data de 19 noiembrie, poliţiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Ilfov au efectuat patru percheziţii domiciliare în municipiului București și în judeţele Ilfov și Dâmboviţa. Activităţile s-au desfășurat în cadrul unui dosar aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea”, se arată într-un comunicat al IPJ Ilfov.

Persoanele în cauză, doi bărbaţi și două femei, cu vârste cuprinse între 35 și 60 de ani, sunt bănuite că în perioada 2013 - 2017 ar fi falsificat și vândut mai multe documente, în baza cărora peste 35 de cadre didactice, din cadrul mai multor instituţii de învăţământ din judeţul Ilfov, ar fi beneficiat de gradaţii de merit. Prejudiciul total cauzat este de peste 1.090.000 de lei.

 

Ne puteți urmări și pe Google News