SPECIALIST la Centrul ANTIDROG Constanța, cercetat pentru furt, REȚINUT după ce a fugit din sediul Poliției

SPECIALIST la Centrul ANTIDROG Constanța, cercetat pentru furt, REȚINUT după ce a fugit din sediul Poliției

Un bărbat, de 39 de ani, din Constanța, specialist la Centrul Regional Antidrog Constanța, riscă să fie arestat după ce, fiind cercetat pentru furtul unui telefon, pe care l-a înapoiat în aceeași zi, a fugit din sediul poliției unde urma să fie audiat. Cunoscut ca unul dintre cei mai activi luptători antidrog din Constanța, responsabil al mai multor program, între care și Litoralul fără droguri, colegii lui spun că bărbatul trecea în ultima vreme printr-o perioadă de depresie după ce fusese părăsit de soție și copil.

Potrivit IPJ Constanța, ieri după amiază, “un bărbat de 39 de ani a fost identificat și reținut pe bază de ordonanță, pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Arestul poliției, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului  de pe lângă Judecătoria Constanța”. Asta după ce  “la data de 14 noiembrie în jurul orei 23:30, bărbatul, care se afla la sediul Secției 1 Poliție pentru cercetări, bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt, faptă comisă la aceeași dată în incinta unui complex comercial, a părăsit sediul poliției într-un moment în care acesta purta o discuție confidențială cu avocatul său.”

Cosmin G., cel reținut de poliție, lucrează la Centrul Regional Antidrog Constanța, fiind absolvent de Drept și având un Master în Prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri. Colegii lui spun că era participant activ  la mai toate programele desfășurate de către Centrul Național Antidrog. “Litoralul fără droguri” era gestionat de Cosmin G., organizând acțiuni în școli, pe plajă, în cluburi. În ultimele luni insă intrase într-o perioadă de depresie, se tranformase complet. Era în conflict cu două familii cu care locuia în aceeași curte, fiecare revendicându-și proprietatea comună. După divorțul de soție pierduse și procesul prin care încercase să obțină custodia copilului. Începuse să umble neîngrijit, întârzia la serviciu.  

În urma unui scandal cu vecinii, la începutul lunii noiembrie, fiind în stare de ebrietate, Cosmin G. a fost transportat de polițiști la Secția Psihiatrie a Spitalului Județean Constanța. A fost externat de tatăl lui și de atunci nu a mai apărut la muncă. Potrivit unor surse din poliție, în ziua de 14 noiembrie bărbatul s-ar fi dus într-un centru comercial,  la magazinul unde își plătește lunar abonamentul de telefon, fiind cunoscut de angajați. Pe tejghea era cutia unui telefon scump, sigilat, lăsat de un client care refuzase să îl mai cumpere. El l-a luat, spunându-i vânzătorului în glumă că poate fi furat dacă nu este atent și a plecat spunându-i râzând că îl aduce înapoi. Vânzătorul a anunțat poliția.

În timp ce polițiștii, veniți la centrul comercial, efectuau cercetări și discutau cu vânzătorul, și-a făcut apariția cel reclamat, aducând telefonul în cutia nedesfăcută. Prejudiciul a fost recuperat, potrivit IPJ Constanța. Cosmin G. a fost dus pentru audieri la sediul Secției 1 Poliție, unde trebuia să dea o declarație asupra gestului său. El și-a chemat avocatul. Nu se știe ce l-a determinat să fugă, dar în timp ce aștepta împreună cu avocatul să fie audiat a ieșit pe geam și a dispărut în noapte. Polițiștii l-au găsit, seara trecută, în jurul orei 19,00, umblând singur în apropierea unei biserici din centrul orașului, fiind reținut pe 24 de ore și introdus în Arestul IPJ Constanța.

Cazul lui Cosmin G. este și în atenția Agenției Naționale Antidrog. Directorul instituției, chestorul de poliție Sorin Oprea, a declarat pentru EVZ că se așteaptă finalizarea anchetei de la Constanța. “După ce se termină măsurile de cercetare, vom face tot posibilul să primească asistență medicală, probabil de tip psihiatric pentru a fi diagnosticat, urmând ca la final, să luăm măsuri în privința lui”, a precizat Sorin Oprea.