Campania a fost DURĂ, alegerile sunt CRUCIALE în SUA. AMERICA este împărțită în două. Primele sondaje
- Lucian Ionescu
- 6 noiembrie 2018, 16:36
Campania alegerilor legislative din Statele Unite a fost la fel de dură ca și cea de la alegerile prezidențiale. Republicanii și democrații au scos tot ce au putut pentru a convinge electoratul pentru aceste alegeri. Miza este uriașă. Pe Coasta de Est a Americii s-au pus în joc 435 de mandate din Camera Reprezentanţilor şi 35 dintre cele 100 de locuri din Senat. De asemenea, americanii aleg guvernatorii pentru 36 dintre cele 50 de state.
”Mai mulţi bani la buget pentru educaţie, pentru noi.”
”Ajutarea angajaţilor şi clasei de mijloc.”
Acestea sunt numai câteva dintre temele care îi preocupă pe americani înainte de alegeri. Campania a fost foarte dură şi, uneori, chiar murdară. Numeroşi alegători s-au plâns că au primit apeluri telefonice automate, cu mesaje rasiste împotriva candidaţilor de culoare, potrivit realitatea.net
CNN a publicat unul dintre aceste mesaje.
”Aceasta este negresa magică Oprah Winfrey, care vă cere să o faceţi pe negresa Stacey Abrams guvernatoarea Georgiei”.
Vedeta a reacționant vehement. ”Am auzit că există apeluri telefonice automate, în numele meu, împotriva lui Stacey Abrams, pe care o suţin 100%. Și ştim ce să facem în legătură cu acest lucru. Votaţi.”, a spus Oprah Winfrey.
Potrivit celui mai recent sondaj CNN, 55% dintre alegători intenţionează să voteze pentru democraţi, iar 42%, pentru republicani. Astfel, nu este de mirare că Donald Trump s-a aruncat cu totul în campanie, în special pe ultima sută de metri.
”Ieşiţi şi votaţi pentru republicani. Faceţi-o acum, faceţi-o marţi! America are acum cea mai fierbinte economie din lume”, a spus Trump.
Tabăra democrată a fost condusă de fostul preşedintele Barack Obama.
”Sper că marţi vom depăşi minciunile, zgomotul şi prostiile şi sper că ne vom aminti cine suntem. Spre deosebire de alţii, eu nu inventez lucruri când vorbesc. Am date clare care mă susţin”, a spus Obama.
Dacă republicanii vor reuşi să păstreze atât controlul asupra Senatului, cât şi asupra Camerei Reprezentanţilor, vor reuşi să impună agenda lor şi pe cea a preşedintelui Trump. Dar, dacă democraţii preiau controlul într-una dintre cele două camere ale Congresului, ar putea bloca planurile liderului de la Casa Albă. Democraţii speră chiar că vor câştiga în ambele camere, ceea ce ar schimba harta politică a Statelor Unite.