Ziua pacientului ars, proiect depus la Senat.

Ziua pacientului ars, proiect depus la Senat.

Data de 30 noiembrie se dorește a fi declarată Ziua pacientului ars, prevede o inițiativă legislativă depusă la Senat pentru dezbatere și aprobare.

Actul normativ prevede că ziua de 30 octombrie poate fi marcată de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale din domeniul medical, reprezentanţe ale României în străinătate, entităţi medicale publice şi private, prin organizarea de evenimente dedicate prevenirii apariţiei şi îngrijirilor pacientului ars.

Potrivit expunerii de motive, accidentul de clubul Colectiv din 30 octombrie 2015 a scos la iveală mari slăbiciuni ale sistemului sanitar în domeniul îngrijirii medicale ce se acordă marilor arşi, în sensul că niciun spital din ţară nu îndeplinea în totalitate condiţiile pentru internarea şi îngrijirea acestora, deoarece nu exista o zonă de izolare protectivă pentru pacienţii cu arsuri.

Ministerul Sănătăţii este responsabil cu coordonarea activităţii dedicate Zilei pacientului ars, se mai arată în proiect.

Proiectul de lege este semnat de deputaţii PSD Florin Buicu, Liviu Balint, Tudor Ciuhodaru, Maricela Cobuz, Bianca Gavriliţă, Costel Lupaşcu, Lucreţia Roşca şi Viorica Cherecheş - deputat PNL.

 

Ne puteți urmări și pe Google News