FIREA își vine în FIRE. Nu VREA să RUPĂ partidul, nu vrea să plece, nu vrea să candideze
- Cora Muntean
- 7 septembrie 2018, 16:16
La o săptămână după ce a declanșat jihadul în PSD, Gabriela Firea a trimis o scrisoare către partid, un document în care folosește un ton conciliant.
Nu se pune problema ca membrii partidului să fie puși să aleagă între ea și Liviu Dragnea, nu va pleca din partid pentru a se alătura altei formațiuni și nu va candida la prezidențiale-acestea sunt mesajele principale pe care primarul general al Capitalei le transmite colegilor ei.
Pe de altă parte, vineri, premierul Viorica Dăncilă a declarat că ea are o colaborare foarte bună cu Gabriela Firea, că a sprijinit-o și va continua să o facă. „Eu am colaborat foarte bine cu doamna Firea, am avut o deschidere totală. Cerinţele pe care dumneaei le-a avut şi le-a discutat cu mine - am căutat să rezolv cât mai multe. Şi de acum voi avea aceeaşi abordare. Dacă sunt probleme, voi discuta cu primarul Capitalei şi am să văd cum pot să sprijin proiectele pe care le are Capitala", a declarat Dăncilă la Topoloveni.