AVOCATUL POPORULUI deschide o ANCHETĂ amplă în cazul MORȚII lui STAN MUSTAȚĂ
- Ciprian Tănase
- 9 august 2018, 15:59
După moartea în condiții suspecte a judecătorului Stan Mustață, în timp ce se afla încarcerat la Penitenciarul Jilava, instituția Avocatului Poporului a pornit o anchetă amplă pentru a afla condițiile în care a încetat din viață fostul magistrat.
Victor Ciorbea a declarat la România TV: "Am cerut constituirea unor echipe mixte din două domenii distincte din cadrul instituției. Domeniul pentru Armată, Justiție, Poliție, Penitenciare și Mecanismul național de prevenire a torturii. Din aceste echipe vor face parte și medici. Evident că ne interesează să știm mai exact care au fost motivele pentru care s-a dispus mutarea persoanei private de libertate de la Penitenciarul Rahova la Girgiu și mai apoi, după o zi sau două, la Penitenciarul Jilava. Se spune că transferul a fost făcut la două noaptea".