STARE de ALERTĂ! O clădire GUVERNAMENTALĂ a fost ATACATĂ. Zeci de persoane sunt ținute OSTATICE
- Iulia Moise
- 31 iulie 2018, 13:07
Mai mulți atacatori înarmați au luat zeci de persoane ostatice într-o clădire guvernamentală din orașul Jalalabad din estul Afganistanului, după ce un atacator sinucigaș a provocat o explozie la poarta instituției, relatează Reuters.
Mai multe explozii au fost raportate marți în orașul Jalalabad din estul Afganistanului, urmate de mai multe focuri de armă, într-o zonă comercială în care se află și birouri guvernamentale.
Suspecții sunt militanți ai grupării teroriste Stat Islamic. Momentan, gruparea teroristă nu a revedicat atacul, informează știripesurse.ro.
Conform declarației unui martor, atacul a început în moemntul în care trei persoane au coborât din mașină în fața clădirii departamentului pentru probleme legate de refugiați și a început să tragă în jurul lui.
Unul dintre aceștia, un atacator sinucigaș, a provocat o explozie la poarta instituției, iar ceilalți doi au intrat în clădire. Incidentul a avut loc în timpul unei întâlniri ale mai multor ONG-uri pentru probleme legate de refugiați. Câteva minute mai târziu, mașina a explodat. Autoritățile au închis zona. „Am văzut mai multe persoane rănite și i-am mutat din fața clădirii”, a declarat martorul.
Aproximativ 40 de persoane sunt blocate în interiorul clădirii, a declarat Sohrab Qaderi, membru al consiliului local.