Mihai Fifor, Ministrul Apărării Naţionale, a declarat cu privire la interceptarea de ieri a bombardierului rusesc care survola deasupra Mării Negre, că ”astfel de lucruri apar frecvent”.
- Dan Coravu
- 27 iulie 2018, 16:07
Mihai Fifor, Ministrul Apărării Naţionale, a declarat cu privire la interceptarea de ieri a bombardierului rusesc, care survola deasupra Mării Negre, că ”astfel de lucruri apar frecvent”.
”Nu este un lucru nou ce s-a întâmplat. Astfel de lucruri apar frecvent, tocmai de aceea există poliţie aeriană care se face de pe Mihai Kogălniceanu. Acolo sunt colegii noştri britanici care operează cu cele patru Typhoon-uri. Alături de ele sunt şi forţele române care execută misiunile de poliţie aeriană. Este, dacă vreţi, o formă de manifestare a Federaţiei Ruse cu care noi ne-am obişnuit, în ultimă instanţă sunt provocări la care NATO răspunde aşa cum se întâmplă de fiecare dată cu aceste misiuni de poliţie aeriană. Nu discutăm doar despre spaţiul românesc, discutăm de spaţiul NATO şi pentru asta suntem pregătiţi să apărăm acest spaţiu”, a declarat, vineri, Mihai Fifor, la Sibiu. Bombardierul rus nu a pătruns în spaţiul aerian NATO, iar aeronavele Typhoon au efectuat o misiune de patrulare cu scopul descurajării, fără a fi implicate în vreun conflict cu acesta. Astfel, au revenit în siguranță după încheierea misiunii.