Ultimul act notoriu de vandalism, consumat săptămâna trecută la Târgu-Jiu, când pe trupul Coloanei recunoștinței fără sfârșit - sculptură dedicată de Constantin Brâncuși soldaților români căzuți în Primul Război Mondial - au fost scrijelite literele „ANDI”, readuce în discuție un gest reprobabil și, totodată, universal și vechi de mii de ani.

Așadar, important. În rândurile de mai jos, vom încerca să deslușim mecanismul intim al acestei practici cu ajutorul domnilor Răzvan Theodorescu, președintele Secției Arte, Arhitectură și Audiovizual a Academiei Române, și Pavel Șușară, autor, critic și istoric de artă.

Verba volant, scripta manent”. Expresia - rostită cu multe secole în urmă în Senatul roman, pentru a evidenția diferența dintre cuvintele rostite (efemere) și cele scrise (durabile) - a fost absorbită, în timp, fără o percepere conștientă a conotației, de tipul de cetățean care nu se poate abține să nu mâzgălească, scrijelească, cresteze etc. nume sau diferite semne pe suprafața unor obiecte de regulă valoroase și, mai ales, menite să reziste în timp. Își asigură astfel „nemurirea” sau, în orice caz, își semnalează prezența. „Uitați, am trecut și eu pe aici!”

Bine, a se lua în calcul inclusiv declarațiile de amor, pe care autorii le scrijelesc pe corpul copacilor din pădure sau aiurea, pe monumente, fresce etc. Moșii și strămoșii noștri au încercat să amendeze, oral - cum altfel? - , puerilele formulări care în era globalizării arată cam așa: „Leana+Costel=Love”.

Au încercat și așa s-a ivit din colbul istoriei o altă zicătoare: „Numele proștilor pe toate gardurile”. Expresia, înrădăcinată între timp în memoria colectivă, nu i-a tulburat prea mult pe „Leana” și pe „Costel”. Vandalizările au continuat, continuă și probabil vor însoți omenirea până la dispariția ei.

La Casa de nebuni cu vandalii!

Revenind însă la oile noastre, adică la maltratarea cu un obiect ascuțit a Coloanei fără șfârșit, că doar și românii, ca toate popoarele, au idioții lor, să reflectăm la explicațiile academicianului Răzvan Theodorescu: „Un astfel de gest nu ține nici măcar de prostie sau de nesimțire. Nu! Ține de lipsa profundă de educație. Și, aș mai adăuga, de ideea aceasta sinistră - legarea numelui unui «nimeni» de lucrurile deosebite, valoroase, perene.

Din păcate, astfel de barbarisme nu se consumă doar la Târgu-Jiu, ci și în Moldova, de pildă, unde frescele bisericilor sunt mâzgălite de tot felul de indivizi. Și nu de azi, de ieri. Există scrijelituri de acest tip foarte vechi, de o sută de ani. De fapt, aceste nenorociri se întâmplă peste tot în lume”. Răzvan Theodorescu a încheiat, abătut: „Credeam că societatea a progresat... Nici pomeneală. A involuat.

Cei care vadalizează aceste opere n-ar trebui amendați, nici măcar aruncați în închisoare. Ar trebui băgați direct la Casa de nebuni”.

Lordul Byron și monumentul din Lausanne

Pavel Șușară, critic și istoric de artă, a despicat firul în patru: „Chestiunea vandalizării Coloanei lui Brâncuși e, fără îndoială, una cu repetiție. Așa și va rămâne, cred eu. Pentru că, dincolo de analiza superficială, un astfel de gest are implicații mult mai profunde”. Să aflăm: „Sunt, probabil, mii de exemple din zona arheologiei. Sunt plini pereții bisericilor de inscripții, copacii seculari, la fel... Omul simte nevoia, în nimicnicia lui, să-și asocieze existența cu lucrurile vivace. E ca o liană care urcă pe un pom viguros. Își trece el inițialele acolo, să rămână în istorie, fie că o face pe un monument, un tablou, o Biblie etc. Tot ce nu se erodează sau se erodează greu devine suport pentru această dorință de nestăvilit a omului”.

Pornografii la Pompei

​„De ce trebuie înțeles acest fenomen ca pe unul universal? Pentru că nu se întâmplă doar la noi. Și nici nu este de dată recentă. Să vă dau două exemple: am fost de curând în Italia, am vizitat Pompei, Herculaneum... Eh, aici, sunt plini pereții de inscripții gen Leana+Costel=Love. Unele sunt de-a dreptul pornografice. Doar că multe dintre ele sunt foarte, foarte vechi și sunt scrise în latină. În Elveția, la Lausanne, există un monument, un obelisc vechi. Vă vine să credeți că pe acest monument a ținut să-și «imortalizeze» numele Lordul Byron, acum mai bine de o sută de ani? Așadar, tentația aceasta sălbatică nu ține doar de conștiință, de rezultatul unei educații. Are resorturi mult mai intime, ce țin de natura omului, de fragilitatea sa”.

Scrijelirea copacilor, alt unghi

De remarcat, în legătură cu maltratarea copacilor cu briceagul, un aspect mai puțin cunoscut: în comunism, oamenii din zonele deluroase sau montane, împădurite, scrijeleau scoarța fagilor cu inițialele lor, pentru a păstra, astfel, hotarele țancurilor de pădure pe care le avuseseră în proprietate înainte de instalarea comunismului. Nu voiau ca urmașii lor să uite sau să piardă o moștenire răpită momentan, dar în stăpânirea căreia n-au încetat niciodată să creadă că vor reintra cândva. Cu alte cuvinte, aceleași mijloace, alte scopuri.