Liceeni au descoperit secretul „somnoroșilor” din Parlament

Liceeni au descoperit secretul „somnoroșilor” din Parlament

O parte din senatori și deputați sunt prinși în fi ecare an de aparatele foto și de camerele video în timp ce trag un pui de somn în timpul ședințelor parlamentare. Aproape 200 de liceeni au fost, ieri, parlamentari pentru o zi și au afl at pe pielea lor cum scaunele aleșilor te îmbie să moțăi când trebuie să votezi legi.

Parlamentul copiilor”, eveniment organizat de Camera Deputaților, a început, ieri, dis-de-dimineață, cu 194 de elevi care au venit să simuleze o dezbatere în plen.

Ședința a început cu intonarea imnului de stat al României în timp ce copiii s-au ridicat politicos în picioare. Depunerea jurnământului pentru „mandatul de membru al Parlamentului copiilor” a fost următorul pas.

La îndemnul președintelui de ședință, vicepreședintele Camerei Deputaților, Carmen Mihălcescu, elevii au jurat să respecte Constituția și legile țării, după care s-au așezat sfioși în fotoliile de parlamentari și au început să intre în pielea aleșilor patriei.

 

Ce ar schimba junii aleși

S-a stabilit că fiecare din cele trei licee bucureștene prezente în plen, „Alexandru Vlahuță”, „Nicolae Iorga” și „Ion Neculce”, reprezintă câte un grup parlamentar. Elevii au făcut o simulare a procesului decizional parlamentar și au propus o lege pentru mărirea alocațiilor de stat pentru copii, o propunere legislativă pentru introducerea cursurilor de prim ajutor în programa școlară, precum și o lege pentru eliminarea birocrației prin înființarea unor baze de date centralizate cu starea de sănătate și antecedentele penale ale persoanelor.

 

Plictiseală și selfie-uri

În timpul votului pe amendamente la unul dintre proiectele de lege, adolescenții, răsfoind fără vlagă materialul legislativ, l-au determinat pe președintele de ședintă să-i întrebe de la prezidiu dacă nu cumva procesul legislativ deja i-a plictisit. Din sală s-a auzit doar chicoteală. Nu a durat mult și micii parlamentari au luat o pauză și au început să-și facă selfieuri. EVZ l-a întrebat pe unul dintre participanți cum se simte în scaunul de parlamentar și acesta a răspuns, glumeț, că este încântat, că fotoliul este foarte confortabil și că doar „o pătură și o pernă” i-ar lipsi ca să poată să doarmă liniștit.

 

Băieții le-au umbrit pe fete

Până să fie reluată ședința „Parlamentului Copiilor”, elevii celor trei licee, ușor-ușor, au ajuns să negocieze, printre fotoliile parlamentare, cum să voteze, la final, proiectele de lege.

Pentru că fetele nu luau parte la dezbateri, președintele de ședință le-a spus domnișoarelor „să nu se lase descurajate”, să își susțină punctele de vedere, pentru că doar băieții au luat cuvântul de la pupitru în plenul deputaților.

 

Dragnea, premier

 

Doi câte doi, elevii s-au „îmbrăcat” astfel timid în „hainele aleșilor poporului”. De la vestimentație până la atitudine, elevii au bifat maniera de lucru a parlamentarilor, începând chiar cu oferirea unor scurte interviuri presei. Unul dintre elevi ne-a declarat că i-ar plăcea să devină politician într-o bună zi, chiar dacă majoritatea colegilor săi văd politica într-un sens negativ.

Dezvoltând de ce politica nu este văzută cu ochi buni, tânărul a spus că politicienii din ziua de astăzi sunt percepuți ca hoți de țară. O altă tânără a spus EVZ că îi plac legile din România pentru că „nu sunt mai restrictive ca în alte țări”. Întrebat dacă știe cine este premierul României, un liceean a răspuns EVZ: „Liviu Dragnea”. Dar s-a corectat repede când și-a dat seama că a greșit: „Viorica Dăncilă”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News