Ministerul de Finanțe trimite contribuabililor scrisori personalizate privind declarația unică de venit
- Maria Stan
- 25 mai 2018, 13:08
Deputatul PSD Răzvan Rotaru a anunţat, vineri, că Ministerul Finanţelor a început să trimită contribuabililor scrisori personalizate care conţin toate datele necesare înscrierii în Spaţiul Privat Virtual (SPV), astfel încât declaraţia unică să poată fi depusă şi online, fără a fi necesară deplasarea la ghişeele ANAF.
„Guvernarea social-democrată aduce administraţia publică în epoca modernă. PSD respectă promisiunea de a reduce birocraţia. Contribuabilii pot depune online declaraţia unică de venit. Încă un angajament asumat public, devine realitate şi face viaţa mai uşoară românilor prin economisirea de timp şi bani”, a declarat Răzvan Rotaru într-un comunicat de presă.
Spaţiul Privat Virtual (SPV) este furnizat gratuit de Ministerul Finanţelor. Vor avea o reducere de 5% din suma datorată statului cei care depun online Declaraţia Unică până pe 15 iulie 2018 şi plătesc integral pâna la 15 martie 2019. De asemenea, se acordă o reducere suplimentară, de încă 5%, dacă obligaţiile sunt achitate integral până la 15 decembrie 2018