VREMEA în România. Vom avea parte de temperaturi DEOSEBIT DE RIDICATE și AVERSE
- Andrei Arvinte
- 26 aprilie 2018, 06:36
Vremea continuă să se încălzească, temperaturile ajungând la 26 de grade Celsius în timpul zilei și undeva la 16-17 în timpul nopții.
Joi, vremea se va menţine deosebit de caldã. Local, din orele amiezii vor fi manifestãri specifice instabilitãţii atmosferice, respectiv înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Ploile vor putea avea caracter torenţial şi vor fi condiţii de grindinã. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 29 de grade, iar cele minime între 6 şi 15 grade.
Vineri, valorile termice vor fi mai scăzute decât joi și se vor apropia de mediile climatologice, exceptând regiunile sudice și sud-estice, unde vor fi în continuare mult mai ridicate decât normalul perioadei. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 18 și 28 de grade, cu cele mai ridicate în sudul extrem. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, pe arii restrânse în sudul, estul și centrul țării, precum și la munte. Vântul va avea unele intensificări în estul și sud-estul teritoriului precum și în zona montană înaltă, scrie Antena3.
În capitală, vremea va fi în continuare mult mai caldă decât în mod normal la această dată. 12-14 grade dimineaţa și 26-27 de grade la amiază. Mai ales după-amiază și seară va crește probabilitatea pentru averse și descărcări electrice.
Sâmbătă vremea va fi deosebit de caldă. Temperaturile maxime peste 20 de grade în aproape toată ţara (cu excepția litoralului unde vor fi între 18 și 20 de grade) ajung la 28-29 în Lunca Dunării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, mai ales după-amiază și seară în regiunile sud-vestice și vestice și în zonele montane aferente, unde, pe arii restrânse se vor semnala averse și descărcări electrice. Vântul va avea unele intensificări în sudul Banatului, în Moldova și la munte.