Wyatt Earp, pistolarul justițiar pe care îl știm din filme, s-a născut la 19 martie 1848, la Monmouth, Illinois, și a murit la 13 ianuarie 1929, la Los Angeles.
Wyatt Earp a încercat mai multe meserii: conducător de poştalion, muncitor la construcţia de căi ferate, topograf, vânător de bizoni sau poliţist.
În 1876, a devenit ajutor de şerif în Dodge City, Kansas. După un an, perioadă în care a reuşit să reintroducă ordinea în oraş, s-a mutat la Deadwood, în Dakota. Ulterior, a ajuns în oraşul Tombstone, Arizona, unde şi-a căpătat faima de pistolar.
La 26 octombrie 1881, împreună cu fraţii săi Virgil şi Morgan şi cu un prieten, Doc Holliday, a participat la lupta cu pistoale de la O.K. Corral, ucigând trei membri ai bandei lui Ike Clanton. În 1882, Morgan a fost ucis iar Wyatt Earp împreună cu alt frate, Warren, s-au răzbunat, eliminând toţi suspecţii din oraş.
A fost nevoit apoi să părăsească Tombstone împreună cu Josephine Marcus, a treia soţie, care i-a rămas alături până la sfârşitul vieţii. S-a stabilit o perioadă la San Diego, apoi s-a implicat într-o afacere cu mine de aur în deşertul Mojave. În ultima parte a vieţii, a lucrat în industria cinematografică hollywoodiană.