Când și cum e bine să investim în case și apartamente

Când și cum e bine să investim în case și apartamente

Cele mai bune investiții și cele mai sigure la momentul actual sunt cele în imobiliare.Și momentul în care este ideal să faceți un pas către achiziția unei locuințe pe care să o folosiți ca spațiu de închiriat sau ca bun care nu se devalorizează este la sfârșitul primăverii, spun specialiștii agențiilor imobiliare.

Dacă aveți bani puși de-o parte sau dacă dispuneți de sume pe care nu le vreți cheltuite pe nimicuri și care nu vă ajung pentru a îmbunătăți semnificativ traiul, e momentul să vă gândiți la o investiție în imobiliare. Cu toate că în ultimii doi ani piața de imobiliare părea că suferă din cauza crizei, agenții susțin că scăderile în vânzări sunt doar o legendă, ele crescând odată cu apariția multor zone rezidențiale și accesibile ca preț. „Într-o zonă centrală, un apartament cu două camere se vinde cu 90 de mii de euro. Într-un cartier nou, la marginea Bucureștiului, o casă suficient de spațioasă, construcție nouă sau foarte bine renovată, se găsește și la acest preț. Astfel, oamenii au început să migreze, punând calitatea vieții deasupra confortului oferit de zonă”, spune Dimitis Pascu, agent imobiliar.

Bloc vechi versus bloc nou

Deși prețurile sunt mai mari la construcțiile noi, dar și mai îndepărtate de centrul orașului, agenții le recomandă ca fiind ideale pentru familii. „Majoritate cumpărătorilor fac achiziția prin credit ipotecar. Acest credit va dura 30 de ani și va bloca sau va pune multe piedici în vânzarea locuinței pe viitor, deci decizia de a cumpăra o garsonieră la 20 de ani, nu va fi la fel de apreciată la 30 de ani când se pune problema întemeierii unei familii”, explică Claudiu Gheorghiu, expert în vânzări imobiliare. „Pentru investiții, adică pentru locuințe ce vor fi date în închiriere sau pentru spații comerciale, ideale sunt garsonierele amplasate în apropierea stațiilor de metrou. Acestea se vând cel mai rapid și, de asemenea, se închiriază și ușor”, a mai spus specialistul. Important de analizat este și vechimea blocului sau a imobilului. Blocurile construite în anii 1960-1970 pot dobândi în următorii zece ani bulina roșie care semnalează risc seismic crescut. Astfel, blocurile achiziționate acum la un preț ridicat de zonă, în mai puțin de un deceniu se pot devaloriza cu 50% din cauza anului de construcție.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News