Și dosarul lui CHERECHEȘ se prăbușește. INTERCEPTĂRILE DNA au fost editate și nu sunt ORIGINALE

Și dosarul lui CHERECHEȘ se prăbușește. INTERCEPTĂRILE DNA au fost editate și nu sunt ORIGINALE

Numărul dosarelor penale în care probele DNA sunt ”alterate”, cu alte cuvinte s-a umblat asupra lor, prin diferite mijloace tehnice sau cu ajutorul unor programe speciale, crește de la o zi la alta.

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș a depus la dosarul penal în care este judecat pentru luare de mită, o expertiză, realizată de unul dintre cei mai importanți experți în domeniu, Cătălin Grigoraș, din care rezultă că toate cele 36 de interceptări existente la dosarul penal sunt editate. Adică, atenție nu sunt autentitice.

Concluziile expertului sunt următoarele:

- cele 36 de fișiere audio în litigiu nu conțin înregistrări audio autentice sau originale;

- cele 36 de fișiere audio în litigiu nu reprezintă clone/duplicate sau copii ale unor înregistrări audio originale sau autentice;

- cele 36 de fișiere audio în litigiu conțin urme de editare compiterizată prin montaj audio, ștergere și inserare;

- cele 36 de fișiere audio în litigiu conțin urme de compresie distructivă și ireversibilă anterioară compatibile cu cele MP3 ale unor reportofoane digitale mărcile OLYMPUS și SONY, MP3 ale aplicației gratuite LAME (lame.sourceforge.net), precum și WMA ale unor reportofoane digitale marca OLYMPUS;

- cele 36 de fișiere audio în litigiu au fost create pe baza unor înregistrări precedente realizate cu reportofoane digitale, transferate pe computer, editate prin montaj audio, ștergeri și inserări, și transferate audio analogic în format .M4A în memoriile a cel puțin două telefoane Apple iPhone.

Judecătorii sunt impregnați cu frică

Primarul din Baia Mare a declarat că judecătorii români au o frică enormă față de SRI și DNA și se tem să spună adevărul de frică să nu ajungă chiar ei în boxa acuzaților. Cherecheș a dat un exemplu chiar în sala de judecată. El a spus că în camera preliminară, unde dezbaterile sunt secrete, a ridicat problema acestor interceptări. ”Mi s-a spus de către judecător că în faza de fond se vor face expertize iar dacă se constată că există ilegalități se vor lua măsuri. Acum, suntem în faza de fond, s-a făcut o expertiză și judecătorul nu face nimic. Denunțătorul a spus la DNA că a folosit doar un telefon mobil pentru a face aceste înregistrări. Acum, expertul a venit și a spus că sunt două reportofoane și două telefoane și nimeni nu face nimic să afle adevărul”, a spus primarul Cherecheș.

Acesta a mai precizat că se dorește să fie transformat în țintă de către DNA. ”Eu mă lupt pentru oamenii din comunitatea din Baia mare și cred că oamenii trebuie să știe lucrurile care au dus la mazilirea mea. Am fost batjocorit fiind și aruncat patru luni în închisoare, apoi în control judicia. Acum cred că a venit vremea să spun asta. Concluziile unui expert de elită sunt aruncate în derizoriu. Românii trebuie să știe ce se întâmplă în justiție, cei mai mulți dintre cei care sunt chemați să facă dreptate sunt impregați cu frică, avocații sunt șantajați. Este o chestiune revoltătoare ce se întâmplă”, a concluzionat Cătălin Cherecheș.