Cele mai bune exerciții pe care să le faci în vacanță

Cele mai bune exerciții pe care să le faci în vacanță

Chiar dacă vorbim despre un sejur de șapte zile, ori despre o escapadă de weekend, cu siguranță vrei să te bucuri de toate atracțiile destinației respective, fără a mai fi nevoie să bați niște drumuri până la sala de fitness, pentru a te menține în formă.

Din fericire, există soluții foarte eficiente în acest sens. Mai exact, poți să-ți pui sângele în mișcare folosind exerciții cu propria greutate a corpului, stimulându-ți astfel toate grupele musculare.

Alergare pe plajă

Inima este mușchiul cu cea mai mare activitate fizică, deseori neglijat de către persoanele care au drept obiectiv hipertrofia, deci creșterea masei musculare. Dacă te duci la mare, folosește acest prilej pentru o alergare la malul mării, dis-dedimineață, pentru a te proteja de razele nocive ale soarelui. Pentru a evita slalomul printre turiști, trezește-te devreme și du-te la alergat la 06:30- 07:00.

Flotările

Niciun exercițiu nu stimulează mai bine partea superioară a corpului decât flotările. Este un exercițiu complex și totodată, detestat de o mare parte a femeilor și de începatori. Flotările presupun aproximativ aceeași mișcare ca la exercițiul de împins de pe bancă din culcat, iar în funcție de poziționarea brațelor, pot stimula mai mult fie pieptul, fie tricepșii, ori umerii - în special deltoizii anteriori și chiar și dorsalii, respectiv abdomenul.

Tracțiunile la bară

Un alt exercițiu care dă de furcă începătorilor sunt tracțiunile la bară, asemănătoare cu tracțiunile la helcometru, însă cu un grad de dificultate mai ridicat. Acestea pot fi executate fie cu priză apropiată, cu priză depărtată, ori cu priză inversă. Tracțiunile activează marele dorsal, trapezul, dar și bicepșii – în special la cele cu priză inversă.

Abdomenele

Dacă urmezi cu regularitate un program de antrenament, știi deja că abdomenul face diferența. Dacă ești la început, dă-i bătaie! Cu 15 minute intense de abdomene executate pe saltea îți poți începe ziua mult mai productiv.

Genuflexiunile

Genuflexiunile reprezintă un alt exercițiu complex, foarte eficient dacă este executat chiar și fără greutăți suplimentare. Cvadricepșii, bicepșii femurali, fesierii și chiar și abdomenul sunt grupele stimulate. Combinate cu fandările și ridicările de vârfuri pentru gambe, poți face un antrenament rapid și complet pentru picioare în vacanță.

Flexii și extensii

Improvizează! Benzile elastice sunt ieftine, utile și ocupă puțin loc în bagaj. Acestea pot fi utilizate pentru flexii biceps, extensii pentru triceps, dar și pentru deltoizi.

 

Ne puteți urmări și pe Google News