Un bărbat care se apropie de 70 de ani a comis, sâmbătă, un grav accident de circulație, în urma căruia a băgat în spital un tânăr ce ar fi putut să îi fie nepot.
Incidentul a avut loc pe fondul neatenției șoferului pensionar. Un bărbat de 67 de ani, din Arad, a condus un autoturism pe D.N.79, km 19+4m, în afara localității Zimandu Nou, pe sensul de mers spre Chisineu-Criș, iar la un moment dat a efectuat o depășire neregulamentară , intrând în coliziune frontală cu un autoturism care se deplasa pe contrasens, condus de un tânăr de 22 de ani, din com. Pilu. În urma accidentului a rezultat vătămarea gravă a conducătorului de 22 de ani și rănirea ușoară a șoferului de 67 de ani, precum și a unei femei de 58 de ani și a unui tânăr de 14 ani, pasageri în primul autoturism.
Conducătorii autovehiculelor au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
”Pe numele conducătorului de 67 de ani a fost întocmit un dosar de cercetare penală s.a.s.i de vătămare corporală din culpă”, a transmis Poliția Arad.