Iohannis a confirmat. președintele va fi prezent la mitingul PNL de la Iași

Iohannis a confirmat. președintele va fi prezent la mitingul PNL de la Iași

Președintele Klaus Iohannis și-a confirmat participarea în cadrul mitingului PNL de la Iași, pentru lansarea candidaților la europarlamentare.

Liberalii se întâlnesc, sâmbătă, la Iași, unde își vor lansa candidații la europarlamentare. La eveniment, programat să înceapă la ora 17.00, va participa și președintele Klaus Iohannis, scrie G4media.

Potrivit agendei postate pe site-ul Președinției, Iohannis participă sâmbătă la Forumul Educației 2019, organizat la Iași, apoi la lansarea noi sale cărți (EU.RO – Un dialog deschis despre Europa), iar finalul zilei e rezervat prezenței la mitingul PNL.

Mitingul PNL de la Iași vine la două zile după cel al PSD, unde liderii social-democrați, în frunte cu Liviu Dragnea, au fost puternic huiduiți, iar PSD s-a confruntat cu o contramanifestație organizată de contestatari.

Ne puteți urmări și pe Google News

Piaţa Unirii din Iaşi va fi ocupată sâmbătă, 11 mai, de susţinătorii PNL. Candidaţii partidului la alegerile europarlamentare vor fi prezentaţi ieşenilor. Pe scenă va urca şi preşedintele Klaus Iohannis.

Mitingul liberalilor va avea loc între orele 17.00 şi 19.00, iar pe scena din centrul Iaşului vor urca Costel Alexe, Ludovic Orban, Rareş Bogdan, Marius Bodea, dar şi preşedintele Klaus Iohannis.

La mitingul liberal, organizatorii aşteaptă aproximativ 10.000 de oameni, care vor putea să ocupe Piaţa Unirii, întrucât accesul va fi liber.

Organizatorii au precizat că zona nu va fi îngrădina cu garduri metalice, decât dacă forţele de ordine vor considera că este necesar.