Democraţii au srtrâns peste 10 milioane de semnături în care cer destituirea lui Trump

Democraţii au srtrâns peste 10 milioane de semnături în care cer destituirea lui Trump

Democraţii au pus presiune pe Congres în privinţa mărturiei lui Robert Mueller, şi ancheta să continue. Parlamentarii şi mai multe organizaţii progresiste au prezentat la Washington petiţii în care au adunat mai mult de 10 milioane de semnături pentru a cere Congresului lansarea unei proceduri de destituire a preşedintelui republican, Donald Trump.

În faţa Capitoliului şi a unui panou care proclamă ''Trump trebuie să plece'', doi aleşi ai Camerei reprezentanţilor, Rashia Tlaib şi Al Green şi mai mulţi rprezentanţi ai unor asociaţii ca MoveOn şi Women's March, au prezentat un stick USB conţinând semnăturile. ''Noi avem în mâini 10 milioane de raţiuni de a fi aici, astăzi'', s-a lansat Al Green. ''În faţa acestor vremuri, a acestei epoci foarte sumbre pentru ţara noastră, este timpul, după părerea mea, să ne luptăm'', l-a acompaniat Rashida Tlaib, care clamează destituirea lui Trump de luni de zile. Membră a Camerei inferioare, a introdus în martie o rezoluţie spre Comisia juridică pentru a ancheta dacă preşedintele a comis fapte care să justifice deschiderea unei proceduri de destituire.

''Criză constituţională'', potrivit lui Nancy Pelosi

În faţa aripii progresiste a partidului, şefii democraţi temperează în această privinţă pentru că se tem de o divizare periculoasă a ţării mai ales că alegerile din 2020 se apropie. Şi doar Senatul decide într-o eventuală procedură de destituire, care l-ar absolvi de orice vină pe Trump, fiind majoritar republican.

Dar de mai multe săptămâni, situaţia s-a tensionat între democraţi şi Casa Albă, care refuză să coopereze cu mai multe anchete parlamentare considerând cererile acestora nejustificate şi motivate de interese politice. ''Decizia lui Trump şi a administraţiei sale de a ignora jurământul lor'' şi de a nu coopera cu Congresul, ''a declanşat o criză constituţională'', a afirmat preşedinta democrată a Camerei, Nancy Pelosi. În acelaşi timp ea a respins perspectiva unei proceduri de destituire, până când anchetele parlamentare nu se vor fi încheiat.

Democraţii insistă să-l facă să depună mărturie pe Robert Mueller, fostul procuror special însărcinat cu ancheta asupra Rusiei şi a campaniei lui Trump.

Dacă acesta l-a albit într-un fel pe preşedintele american, el a refuzat să tranşeze chestiunea privind obstrucţionarea Justiţiei. După ce a contrazis mărturia lui Mueller, preşedintele american a declarat ieri că îl lasă pe ministrul Justiţiei, Bill Barr, să hotărască ce e de făcut. titrează presa de peste ocean.