Premieră: O dronă a livrat un rinichi unui spital pentru o grefă. Transportul a durat 10 minute
- Antonia Hendrik
- 3 mai 2019, 11:12
Drona a decolat dintr-un parking la Baltimore (SUA) şi a parcurs 4,5 km pentru a duce un rinichi refrigerat pe acoperişul spitalului universitar din Maryland. Misiunea a durat exact 10 minute. Operaţiunea a necesitat o autorizaţie specială de zbor. Din precauţie, poliţia a oprit traficul de-a lungul traseului aparatului, care zbura la 120 m altitudine. Sosit la destinaţie, organul a fost grefat unui pacient cu succes.
În aproximatic cinci ani, dronele vor deveni livratoare de organe
Experienţa arată că livrarea prin intermediul dronelor ar putea fi utilă pentru a ameliora sistemul actual de transport de organe şi pentru a reduce costurile. Medicina ar revigora astfel sectorul de vânzări online, Google obţinând în acest an autorizaţia de a livra colete prin drone în câteva oraşe din Australia şi Statele Unite. ''Mă gândesc că de aici în 3-5 ani, vom începe livrarea de organe pe nişte baze reglementate'', a declarat dr. Joseph Calea, chirurg şi lider al proiectului. ''Iar livrările cu ajutorul dronelor vor deveni fără discuţie posibile de aici în cinci-zece ani''.
O reţea de transport între spitale?
Timpul reprezintă cea mai mare problemă pentru transportul de organe, titrează 20minutes. În 2018, 1,5% din organe n-au ajuns la destinaţie şi 4% au suferit o întârziere mai mare de 2 ore, potrivit reţelei americane care girează sistemul donării de organe. Actualmente transportul este organiazat de către societăţi specializate. În oraşe acesta este încetinit din pricina traficului şi ambuteiajelor. Joseph Scalea imaginează o viitoare reţea în care dronele să se conecteze cu aeroporturile şi spitalele. ''Există multe beneficii potenţiale, chiar şi pe distanţe scurte de 6, 7, 8 km'', spune medicul care a fondat o societate de gestionare a donărilor de organe pentru transportul acestora convenţional şi ''neconvenţional''.